Știri de ultima orăActualitateCraiova: Cursuri antidrog cu elevii de liceu

Craiova: Cursuri antidrog cu elevii de liceu

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, în parteneriat cu ISJ Dolj şi CJRAE Dolj, derulează cursul „FRED GOES NET – Intervenţii timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificaţi/ depistaţi pentru prima oară”. Acesta are o abordare preventivă, ce se bazează pe faptul că tinerii care intră în atenţia autorităţilor (sunt notificaţi) din cauza consumului de droguri legale sau ilegale ar trebui direcţionaţi către un program de intervenţie pentru sănătate.
Cursul FRED este o intervenţie timpurie.
Grupul ţintă îl reprezintă tinerii cu vârsta între 14-21 ani, cu extindere excepţională până la 25 ani, care au consumat droguri şi au fost identificaţi, dar care nu au devenit încă dependenţi şi nici nu au avut contact sau au avut un contact foarte redus cu sistemul de asistenţă.
Proiectul urmăreşte realizarea de intervenţii timpurii asupra tinerilor care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară în legătură cu consumul de droguri (în special de poliţie, dar şi de şcoală şi/sau serviciu/angajatori) cu scopul reducerii riscului dependenţei de droguri.
Prin acest proiect se intenţionează:
1.încurajarea consumatorilor de droguri „începători” de a reflecta asupra propriului comportament de consum şi asupra situaţiilor care conduc la acest comportament;
2.confruntarea consumatorilor de droguri „începători” cu limitele personale şi efectele consumului propriu de droguri;
3.motivarea consumatorului de droguri în vederea schimbării atitudinilor şi comportamentului;
4.furnizarea de informaţii detaliate despre tipurile de droguri, efectele şi riscurile lor;
5.încurajarea consumatorilor de droguri „începători” în adoptarea deciziilor pe baza evaluărilor proprii, dar şi pe baza conştientizării personale a riscurilor;
6.prezentarea serviciilor de suport furnizate de instituţiile din sistemul de asistenţă.
FRED este un program motivaţional care se desfăşoară pe o durată de opt ore, împărţită în două până la patru sesiuni şi care are ca scop dezvoltarea abilităţii tinerilor de a reflecta asupra propriului consum de droguri pentru a nu deveni dependenţi.
Scopul general al Cursului FRED este prevenirea dependenţei. Participanţii vor deveni conştienţi asupra factorilor personali de protecţie şi de risc şi vor fi încurajaţi să reflecteze critic asupra propriului consum de droguri.
În prezent proiectul se află în faza de identificare şi motivare a tinerilor de a participa la curs, responsabilitatea revenind profesorilor consilieri din liceele craiovene, urmând semnarea unui Acord de către părinţii elevilor minori, iar pe măsura formării grupelor de participanţi (între 6-10 tineri) vor fi demarate cursurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS