19.2 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFMI: UE are nevoie de o strategie coordonată, pentru a nu deveni un jucător de liga a II-a

FMI: UE are nevoie de o strategie coordonată, pentru a nu deveni un jucător de liga a II-a

Criza nu s-a terminat încă, deşi măsurile luate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) au prevenit ca recesiunea să fie la fel de severă ca Marea Depresiune, însă Uniunea Europeană are nevoie de strategii coodonate pentru a rămâne un jucător mondial important, a spus marţi directorul general al FMI.

"Vedem că lucrurile stau mai bine decât în urmă cu un an, dar nu atât de bine. Nu cred că criza s-a terminat", a mai spus Dominique Strauss-Kahn, în faţa studenţilor reuniţi la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

El a insistat că pentru a răspunde unei crize globale, trebuie soluţii globale, nu individuale, trebuie renunţat la anumite părţi de suveranitate, pentru o mai bună cooperare, altfel riscul pentru economiile europene este să fie în liga a doua.

"Problema pentru UE, dacă nu acţionăm înţelept, este că în 10 ani SUA şi Asia să fie cei mai mari jucători la nivel mondial. Dacă Uniunea Europeană vrea să fie un jucător de liga întâi, ca SUA şi unele ţări din Asia, trebuie să acţioneze coordonat", a subliniat şeful FMI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS