12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu în subsolul blocului

Incendiu în subsolul blocului

Locatarii unui bloc-turn din Craiova au trecut ieri prin mari emoţii după ce un incendiu a izbucnit în subsolul clădirii. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia“ au fost sesizaţi despre incidentul produs la blocul 12B, în zona McDonald’s, în jurul orei 16.00, iar o autospecială din cadrul Detaşamentului 1 Craiova a fost trimisă la faţa locului, împreună cu Descarcerarea şi un echipaj SMURD.
„Când am ajuns acasă, soţia mi-a zis că se simte miros de gaze. Am ieşit afară şi am văzut fum ieşind din subsolul blocului. Acum aşteptăm să stingă incendiul, că nu am apucat să ne luăm nici hainele groase pe noi“, a declarat un locatar.
Din cauza faptului că temperaturile din subsolul unde a izbucnit incendiul au fost mari, pompierii au fost nevoiţi să îmbrace costumele anticalorice şi au consumat aproape în întregime buteliile de oxigen. Intervenţia cadrelor ISU Dolj a durat mai bine de două ore.
„Am găsit în subsolul blocului flacără deschisă şi, din cauza fumului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale de la echipajul SMURD“, a declarat sublocotenentul Tufagiu, din cadrul ISU. În ceea ce priveşte pagubele provocate de flăcări, pompierii au găsit în subsol numai câteva anvelope de maşină, care au ars în întregime. A fost demarată o anchetă pentru a se stabili cauzele exacte ale izbucnirii incendiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII