22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii învaţă să stea de vorbă cu pacienţii

Medicii învaţă să stea de vorbă cu pacienţii

Medici de familie, studenţi la medicină, medici rezidenţi şi asistenţi medicali au participat ieri, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, la deschiderea Conferinţei Naţionale „Prime 2009“, aflată la cea de-a treia ediţie. Conferinţa are ca temă comunicarea dintre medic şi pacient şi va cuprinde o sesiune de workshop-uri, pe parcursul unei săptămâni, în care personalul medical şi studenţii români vor avea ocazia să înveţe lucruri interesante despre cum se poate obţine o relaţie medic-asistent din care ambii parteneri să aibă de câştigat, de la o echipă de cadre didactice universitare din Marea Britanie cu o experienţă covârşitoare în acest domeniu. Dr. Ros Simpson, dr. Richard Vincent şi dr. Alissa Mihai au o carieră didactică, dar sunt, în acelaşi timp, medici de familie. Cunosc cele mai bune metode de lucru cu pacienţii şi de mai mulţi ani împărtăşesc această experienţă medicilor şi studenţilor medicinişti din toată lumea, prin intermediul programului PRIME – Partenership in International Education. „Sunt medic de familie în Marea Britanie şi profesor universitar. Învăţ studenţii despre medicina în familie, comunicare şi abilităţi clinice. Învăţ profesorii de medicină generală cum să predea şi lucrez cu jumătate de normă într-un oraş foarte aglomerat din punct de vedere al medicinii generale. Medicina de familie britanică este dură, multe reguli şi regulamente guvernamentale fiind în schimbare. Noi ne luptăm cu greu să o menţinem la un nivel la care pacienţii contează şi în care avem timp să ascultăm“, s-a recomandat dr. Ros Simpson. Acelaşi lucru încearcă prin acest program dr. Simpson să-i înveţe şi pe medicii sau viitorii medici de familie care se pregătesc la Craiova. Britanicii au arătat că medicul trebuie să vadă în pacient mai mult decât „un robot cu muşchi şi oase, căruia trebuie să-i dea un tratament“ şi să înveţe să vadă în pacient şi o persoană cu anumite nevoi psihice şi spirituale. Medicul trebuie să i se adrese pe nume pacientului, să-i acorde atenţie, să-l încurajeze să-şi spună problemele şi să-l facă să se simtă în largul lui. În acelaşi timp, nu trebuie să uite pentru ce a venit pacientul la el şi să-l trateze cu maximă seriozitate.
Toate aceste reguli de conduită sunt predate interactiv, într-un mod deosebit de atractiv, prin expunerea unor scenete care prezintă consultaţii medicale şi pe care privitorii sunt invitaţi apoi să le comenteze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII