Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat astăzi, la finalul meciului cu Dinamo II, câştigat de elevii săi cu scorul de 2-1, că este mulţumit de prestaţia echipei şi l-a remarcat pe dinamovistul Gabriel Torje, care "a făcut diferenţa".
"Sunt mulţumit de ambele jocuri amicale, pentru că suntem la început de drum şi am vrut să văd cum reacţionează când întâlnesc o echipă mai puternică şi una mai slab cotată. Sunt mulţumit de prima repriză, dar mai puţin de a doua, pentru că jucătorii au crezut că au intrat mai repede în vacanţă. Până la urmă, eu zic că au fost două jocuri utile. Unii jucători s-au descurcat mai bine, unii mai puţin bine, dar nu vreau să îi numesc. Torje şi-a revenit după incidentul de la club, iar azi a făcut diferenţa", a spus Săndoi.
Mijlocaşul Andrei Ionescu speră să mai fie chemat la acţiunile echipei naţionale de tineret. "Meciul de azi a fost destul de uşor. Nu mă gândesc la echipa mare încă pentru că nu cred că aş putea să joc la acest nivel. E o onoare pentru mine să joc aici şi sper ca pe viitor, prin evoluţiile mele să îl conving pe selecţioner să mă cheme", a punctat stelistul.
Fotbalistul Universităţii Craiova, Cosmin Gângioveanu, a afirmat: "Suntem la început de drum şi sper să ne îmbunătăţim jocul cu fiecare meci. Cred că azi s-a cunoscut şi oboseala puţin, pentru că majoritatea suntem la sfârşit de tur. Sunt convins că pe viitor vom disputa şi amicale mai puternice, dar deocamdată ne mulţumim cu astea improvizate".
Atacantul Rapidului, Lucian Răduţă, care a evoluat în ultimul sfert de oră al meciului împotriva fratelui său, portar la Dinamo II, a afirmat că şi-ar fi dorit să îl învingă pe acesta: "Aş fi vrut să îi dau gol, pentru că dacă nu vroiam, făceam blat. Eu mereu vreau să câştig. Aş fi vrut să joc acest meci împotriva Rapidului, dacă era să aleg eu". Răduţă a punctat în minutul 45, din penalty, dar în poartă se afla Matache.
Echipa naţională de tineret a României a învins azi pe Dinamo II, scor 2-1, într-un meci amical disputat pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Miercuri, reprezentativa Under 21 a disputat o partidă de verificare în compania reprezentativei A a României, pierdută cu scorul de 1-3.

