Știri de ultima orăActualitateGuşă îi cere lui Băsescu să nu promulge legea privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor

Guşă îi cere lui Băsescu să nu promulge legea privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor

Deputatul Cozmin Guşă i-a cerut astăzi preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea referitoare la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, şi să o retrimită Parlamentului pentru găsirea unei formule care să poată fi susţinută din punct de vedere economic.

"Fac un lucru pe care nu l-am făcut niciodată în mandatul domnului Băsescu: îi fac un apel public, nu oficial, personal, ca de la un fost coleg al său, să cugete foarte bine şi să nu promulge legea referitoare la majorarea salariilor profesorilor; s-o retrimită în Parlament, unde, împreună cu Guvernul, să se rediscute şi să se recurgă la o măsură care poate să fie susţinută de către  economia naţională", a declarat preşedintele PIN, Cozmin Guşă, astăzi, în cadrul unei emisiuni de la postul public de radio.

Guşă consideră că Băsescu ar trebui să încerce "o soluţie de politician responsabil", explicând populaţiei starea economiei româneşti. "Şi românii înţeleg dacă salariile profesorilor nu pot să fie majorate cu 50%, ci doar cu 15%, spre exemplu, anul ăsta, şi vedem, dacă ieşim din criza economică mondială, poate că în 2009-2010 le mărim cu mai mult. Şi pensionarii vor înţelege, probabil, că nu se pot face aceste măriri, deşi este foarte greu să le ceri aşa ceva", a susţinut Guşă, arătând că un politician responsabil, învestit cu autoritate, ministru, premier sau preşedinte, trebuie să ia aceste decizii.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat miercuri că va promulga legea privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice, act normativ adoptat de Parlament marţi, în unanimitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII