13.3 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUite, dom’le, că se poate!

Uite, dom’le, că se poate!

Primăria Craiova a făcut dovada că poate, numai să vrea. Strada Maria Tănase, care face legătura între Brestei şi Calea Severinului, a fost asfaltată. Câţiva ghinionişti însă şi-au „rupt“ maşinile în gurile de canalizare, aflate în prezent cu mult sub nivelul carosabilului.

Administraţia din Bănie s-a dovedit receptivă la lungul şir de sesizări despre problemele pe care le ridica această stradă craiovenilor şi a turnat asfalt proaspăt. După ce s-a măcinat sub apa ploilor de acum două săptămâni, carosabilul acestei străzi a devenit prioritatea constructorilor şi mai-marilor oraşului, îndestulaţi probabil de urările adresate de şoferii care circulau prin şantierul de la vremea aceea, şi a fost refăcut. Nivelul carosabilului a fost chiar ridicat cu câţiva centrimetri, suficient cât să transforme gurile de canalizare în loc de veci pentru suspensiile maşinilor, fapt ce se poate observa fără probleme din urmele de frâne şi asfaltul măcinat de roţile automobilelor ghinioniştilor care nu le-au văzut la timp. Să sperăm că bagă cineva de seamă şi acest amănunt „nesemnificativ“.

Strada Maria Tănase a fost prinsă în programul de investiţii derulat de primărie în acest an şi a intrat în reabilitare totală, incluzând borduri, alveole pentru staţiile de autobuz şi bretele de legătură cu Brestei pentru fluidizarea traficului alături de refacerea carosabilului. Termenul preconizat de finalizare a lucrărilor este primăvara lui 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS