10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul de Interne verifică implicarea şefului Poliţiei Argeş într-un accident

Ministerul de Interne verifică implicarea şefului Poliţiei Argeş într-un accident

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a confirmat astăzi, printr-un comunicat, cercetarea chestorului Marian Orjan, şeful Poliţiei Argeş şi a altor două cadre din inspectorat în legătură cu un accident produs în 23 august în localitatea Mărgineni.
"După producerea accidentului, o echipă a Corpului de Control al MIRA s-a deplasat în judeţul Argeş pentru a verifica toate aspectele legate de acest eveniment. Pe parcursul verificărilor au fost audiate mai multe persoane, s-a efectuat cercetarea la faţa locului, prelevându-se probe biologice care urmează a fi înaintate Parchetului pentru a dispune expertizarea lor", se arată în comunicatul MIRA.
MIRA precizează că pe baza rezultatelor verificărilor realizate de Corpul de Control, ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, a dispus cercetarea prealabilă a trei cadre, inclusiv a şefului IPJ Argeş, în vederea stabilirii cu exactitate a persoanei care se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului.
Rezultatul cercetărilor va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS