20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNotarii - o castă care îşi apără privilegiile

Notarii – o castă care îşi apără privilegiile

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu a declarat astăzi la Congresul notarilor publici care a început la Sinaia că în activitatea notarială e nevoie de competiţie şi s-a referit la percepţia de "breaslă închisă" a notarilor care "e interesată doar de câştigul material". “Notarii nu mai trebuie să pară o castă, o categorie închisă, care-şi apără privilegiile, e refractară la nou şi e interesată doar de câştigul material. Trebuie să introducem competiţia, mobilitatea, inovaţia acolo unde acestea încă lipsesc. Cel mai important capital pe care îl deţine un notar este încrederea. Iar încrederea nu poate veni decât o dată cu înlăturarea acestei percepţii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei care îl citează pe ministrul Tudor Chiuariu.
Ministrul justiţiei a mai precizat că e nevoie de modernizarea serviciilor notariale pentru a facilita accesul cetăţenilor la acestea şi a dat exemplul ultilizării semnăturii electronice. În acest sens, Chiuariu a anunţat că va susţine înfiinţarea Institutului Notarial Român, care să se ocupe de pregătirea profesională continuă a notarilor. „Nu mai este suficient să cunoaştem sistemul juridic românesc. Suntem parte a unei comunităţi a libertăţii, care este, în acelaşi timp, o comunitate a dreptului. Orice jurist român trebuie să aibă cunoştinţe de drept comunitar”, a mai declarat Chiuariu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS