16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOstaticii, la mina lui Al Zarqawi?

Ostaticii, la mina lui Al Zarqawi?

Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat miercuri seara o inregistrare video cu cei trei jurnalisti români luati ostatici in Irak de catre un grup de oameni inarmati. Inregistrarea a fost facuta, conform site-ului Aljazeerah.info, de Ansar al Sunna, grupare terorista condusa de singerosul iordanian Abu Musab Al Zarqawi, mina dreapta a lui Osama bin Laden.


Se pare ca serviciile secrete au dibuit locul in care sint tinuti cei patru. Este vorba de o mica localitate aflata la aproximativ 30 de kilometri de Bagdad. Surse din serviciile secrete au declarat ca militantii Ansar al Sunna au reactionat astfel din cauza faptului ca liderul gruparii a fost incercuit de americani. Un general al armatei SUA a declarat ca zilele lui Al Zarqawi sint numarate. Astfel este posibil ca teroristii sa nu faca publica vreo revendicare tocmai pentru a amplifica panica si pentru a crea confuzie.


Dupa cum informeaza site-ul dhnet.be, in inregistrarea respectiva, alaturi de cei trei români apare si o a patra persoana. Doi oameni mascati puteau fi vazuti atintind pistoale-mitraliera asupra celor patru ostatici, pe fundalul neobisnuit al unor paturi cu motive florale, potrivit secventelor video transmise de Al-Jazeera. De asemenea, postul de televiziune a indicat ca jurnalistii, doi barbati si o femeie, care avea o esarfa pe cap, si-au prezentat pe rind identitatea. Rapitorii nu s-au identificat si nu au formulat nici o cerere de rascumparare in vederea eliberarii ostaticilor. „Membri ai unui grup inarmat, care nu s-a identificat, au anuntat ca tin ostatici trei jurnalisti români, precum si o a patra persoana care era impreuna cu ei“, a anuntat Al-Jazeera in momentul difuzarii inregistrarii video.


Dupa ce imaginile ii prezentau pe cei patru ostatici, reporterul Prima TV, Marie Jeanne Ion, cu lavaliera in mina, vorbind in limba engleza, a negat ca s-ar fi cerut o recompensa in schimbul eliberarii lor: „Am fost rapiti si am auzit de la rapitorii nostri ca s-ar fi cerut o recompensa in schimbul libertatii noastre. Acest lucru nu este adevarat“, a spus Marie Jeanne Ion.


Reprezentantii canalului de televiziune Al-Jazeera au refuzat sa dea detalii despre inregistrarea video cu ziaristii români tinuti ostatici in Irak. Ei nu au precizat nici momentul in care au primit caseta video si nici in ce fel a ajuns aceasta la postul de televiziune. Purtatorul de cuvint al postului Al Jazeera a confirmat doar primirea casetei. „Nu pot oferi mai multe informatii. Ceea ce pot sa fac este sa confirm ca am primit imaginile cu jurnalistii rapiti si le-am difuzat pe post“, a declarat purtatorul de cuvint pentru BBC.


Carpetele din inregistrare – un nou semn de intrebare


In ceea ce priveste presa internationala, aceasta noteaza ca rapirea jurnalistilor români este atipica, argumentele fiind furnizate chiar de inregistrarea difuzata de Al-Jazeera.


O agentie de stiri din Africa de Sud, News24, semnaleaza covoarele cu motive florale de pe fundalul inregistrarii video, neobisnuite in asemenea situatii, iar televiziunea ABC atrage atentia asupra faptului ca autenticitatea materialului video nu a fost confirmata din surse independente. „Doi oameni mascati puteau fi vazuti atintind pistoale-mitraliera asupra celor patru ostatici, pe fundalul neobisnuit al unor paturi cu motive florale“, noteaza News24.


Agentia de stiri precizeaza ca fiecare dintre captivi a fost pus sa-si declare identitatea, dar rapitorii nu si-au precizat-o pe a lor si nici nu au formulat vreo solicitare, fapt care este neobisnuit in astfel de situatii. Totodata, postul de televiziune ABC precizeaza ca autenticitatea benzii video nu a putut fi confirmata dintr-o sursa independenta si atrage atentia asupra faptului ca Al-Jazeera a difuzat fragmentat coloana audio a inregistrarii.


Un reprezentant al comunitatii irakiene din România sustine ipoteza ca jurnalistii români ar fi fost, practic, atrasi intr-o cursa. Pe linga faptul ca acestia au fost cazati intr-un hotel nesigur, de la periferie, irakianul subliniaza inadvertentele din cadrul ales pentru filmarea casetei distribuite de Al-Jazeera.


„In spatele ostaticilor sint niste carpete ieftine, chinezesti, care se comercializeaza in Europa si care nu exista in Irak. Cine a cumparat aceste carpete este in spatele intregii afaceri. Nu cred ca este vorba despre o grupare politica, ci mai degraba despre o organizatie criminala cu radacini sau legaturi in România“, a afirmat irakianul.


Toti colegii ziaristilor s-au bucurat ca jurnalistii sint in viata


Directorul Departamentului Stiri al postului de televiziune Prima TV, Dan Dumitru, si-a exprimat satisfactia dupa ce inregistrarea a fost difuzata: „Sintem multumiti sa-i vedem teferi si sanatosi. Este tot ceea ce pot sa spun. Pentru moment nu avem alte informatii legate de posibilele negocieri in vederea eliberarii lor“, a declarat Dan Dumitru. Parintii celor trei jurnalisti disparuti luni in Irak intr-o suburbie a Bagdadului, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci, de la postul de televiziune Prima TV, si Eduard Ohanesian de la cotidianul România Libera, au lansat un apel pentru eliberarea acestora, potrivit postului Prima TV. „Va implor sa faceti toate eforturile pentru eliberarea surorii mele“, a cerut autoritatilor române sora lui Marie-Jeanne Ion, Ana-Maria, intr-o inregistrare difuzata de Prima TV.


Autoritatile române colaboreaza cu cele americane pentru a-i salva pe jurnalisti


Grupul operativ constituit la Palatul Cotroceni pentru recuperarea ziaristilor români analizeaza toate elementele suplimentare aparute in ultima perioada.


Premierul român, Calin Popescu Tariceanu, a afirmat ca autoritatile nu au primit „nici o cerere de rascumparare“. Premierul a spus ca se folosesc „toate canalele diplomatice sau de alta natura in asa fel incit actiunea de recuperare sa poata fi dusa la bun sfirsit“.


Institutiile statului actioneaza inteligent si discret, a declarat si presedintele Traian Basescu, adaugind ca discretia este absolut necesara pentru a maximiza sansele de eliberare a ziaristilor. Presedintele României a declarat ca „spera sa obtina eliberarea celor trei jurnalisti români“. „Va garantez ca autoritatile isi fac treaba cu inteligenta si discretie in scopul maximizarii sanselor demersurilor de eliberare“, a mai precizat seful statului român. Aflat in vizita la Bucuresti, adjunctul secretarului de stat american, Robert Zoellick, a declarat ca Washingtonul doreste sa ofere ajutor autoritatilor române pentru a obtine eliberarea jurnalistilor. El a confirmat ca o a patra persoana, data disparuta impreuna cu cei trei români, Mohamad Munaf, are tripla cetatenie: americana, irakiana si româna. Serviciile speciale americane din Irak colaboreaza cu autoritatile române pentru eliberarea celor patru ostatici.


Cristian Latea, secretar trei la Ambasada României de la Bagdad, a declarat ca autenticitatea casetei urmeaza sa fie analizata. „Ceea ce ati vazut dumneavoastra am vazut si noi, urmeaza acum sa vedem si sa analizam fiecare detaliu, fiecare cadru, sa vedem mesajul care a fost transmis, sa comparam cu alte imagini, dar este un proces care de-abia acum incepe si o decizie finala nu se poate lua in citeva minute“, a spus diplomatul român.


Irakianul Hayssam sustine varianta rapirii pentru bani


Omar Hayssam, prietenul lui Mohamed Munaf, a sustinut ca a primit marti dimineata doua telefoane de la rapitori, prin care se cerea o rascumparare de patru milioane de dolari. El a spus ca Munaf ar fi finantat deplasarea jurnalistilor români in Irak si le-ar fi servit drept ghid la Bagdad.


Totodata, omul de afaceri sirian Omar Hayssam, apropiat al ex-presedintelui Iliescu si al PSD, a declarat ca este dispus sa plateasca rascumpararea care i-a fost solicitata telefonic de catre rapitori. Hayssam a mai declarat miercuri seara la un post de televiziune ca l-a trimis pe medicul Ayman Asha sa negocieze cu rapitorii. El a spus ca acesta a plecat miercuri dimineata cu o cursa TAROM spre Liban, urmind apoi sa-i contacteze pe „fratii“ lui Munaf si apoi pe rapitori, in scopul de a-i recupera pe ostatici. Aceasta informatie n-a fost confirmata de surse oficiale.


Hayssam a mai declarat ca a parasit Spitalul de Neuropsihiatrie „Alexandru Obregia“, miercuri seara, din cauza presiunii psihice si ca isi va lua familia si va pleca la munte. El spune ca a trimis inregistrarile convorbirilor purtate cu rapitorii autoritatilor române si ca inregistrarea uneia dintre aceste conversatii este in prezent examinata de specialisti.


Negociatorii pot strica totul


Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a declarat ca din grupul de negociatori trimis in Irak ar mai face parte si Mohamed Yassim, un medic sirian stabilit in România de aproximativ 20 de ani, si alte noua persoane, reprezentanti marcanti ai comunitatii arabe din România.


Surse diplomatice au avertizat insa ca negocierile pentru eliberarea ostaticilor se duc in baza unor reguli diplomatice, discrete, care presupun chiar compromisuri pentru a salva viata celor capturati, procedura neaplicata de cei care si-au asumat rolul de negociator in cazul jurnalistilor români rapiti in Irak. Mai ales ca, se pare, ofiterii de informatii au reusit localizarea rapitorilor la 30 de kilometri de Bagdad. Cu toate acestea, serviciile continua sa lucreze numai informativ pentru a nu pune in pericol viata celor trei jurnalisti români si a insotitorului lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII