Un bărbat de 48 de ani, din judeţul Sibiu, care a ucis cu mai multe lovituri de secure un cunoscut şi apoi i-a incendiat cadavrul a fost reţinut.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunţă, luni, urmărirea penală şi reţinerea unui bărbat, acuzat de omor şi profanare de cadavre.
Totul s-a întâmplat în 8 iulie, însă totul avea să iasă la iveală abia patru zile mai târziu. Oamenii legii au descoperit totul abia duminică, iar bărbatul acuzat de omor a fost dus la audieri. În cursul aceleiași zile, el a fost reținut.
Cei doi se cunoșteau, iar agresorul, care era din altă localitate, venea și ajuta victima în gospodărie. Pentru a-și acoperi urmele, individul a ars trupul bărbatului într-o anexă a gospodăriei.
„În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 08.07.2026, autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din judeţul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului şi în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă”, au precizat procurorii.
Ancheta urmează să stabilească şi motivele gestului.
Citește și: Mehedinți: Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina

