19 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateSampanie, campanie si provocare la duel din partea peremistilor doljeni

Sampanie, campanie si provocare la duel din partea peremistilor doljeni

Conducerea organizatiei judetene Dolj a Partidului Romania Mare a organizat joi o conferinta de presa, cele doua motive principale fiind sarbatorirea realegerii presedintelui George W. Bush in fruntea Statelor Unite, dar si prezentarea unor probleme legate de campania electorala si de apropiatele alegeri generale din Romania. Salutind victoria presedintelui Bush, peremistii doljeni au tinut sa o sarbatoreasca impreuna cu ziaristii. Liderii PRM Dolj s-au axat apoi pe prezentarea problemelor legate de apropiatele alegeri din Romania, reamintind numele propriilor candidati pentru Camera Deputatilor si Senat. Referindu-se la un recent sondaj de opinie, care insa nu a fost dat publicitatii pina in prezent pe motiv ca a fost realizat doar pentru propria informare, staff-ul organizatiei judetene a PRM spune ca, potrivit acestuia, la nivelul judetului, peremistii ar putea fi votati de 21 la suta din electorat.

Senatorul de Dolj, Mihai Lupoi, spune ca oamenii se tem sa recunoasca faptul ca voteaza PRM, din cauza unei sustinute campanii de denigrare a acestei formatiuni politice. Senatorul Lupoi l-a provocat la duel pe Mircea Geoana, candidatul Uniunii PSD+PUR filiala Dolj, aflat pe primul loc pe lista pentru Senat. El spune ca i-ar placea o confruntare televizata directa cu Geoana, afirmind totodata ca acesta fuge si trimite doar inregistrari.

„Nu cred ca domnul Geoana va participa la o astfel de confruntare. Deocamdata doar fuge, trimitind inregistrari. Daca va accepta o confruntare directa cu mine, il voi toca chiar pe meseria lui, pentru ca am fost vicepresedintele Comisiei de politica externa. Domnul Geoana poate sa-i invete pe olteni cum sa tina lingura, dar nu si ce sa puna in ea. Or, tocmai aici este problema. Este vorba despre ceea ce inseamna economia de piata, iar domnul Geoana nu stie nimic despre asta“, a declarat senatorul PRM de Dolj, Mihai Lupoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS