Primaria Craiova s-a trezit cu 13 cereri de revizuire a dosarelor,
desi lista cu punctajele obtinute nu fusese data publicitatii
Consiliera municipala PSD Carmen Luminita Slavu a incercat sa puna o „pila“ la comisia de acordare a locuintelor, pentru ca unul dintre cunoscutii sai sa poata beneficia de o casa ANL, acordata tinerilor de pina in 35 de ani.
Este vorba despre Mihai Popescu, despre care consiliera a declarat in plenul sedintei de ieri a comisiei: „Il cunosc pe acest om, este preot-paroh la capela Spitalului de Neuropsihiatrie si are o situatie deosebita. Duce o munca de apostolat“. Respectivul depusese in urma cu citeva zile la primarie o cerere de reevaluare a dosarului, sustinind ca situatia sa locativa s-a schimbat, in prezent locuind cu cumnatii sai.
Comisia a respins cererea, pe motiv ca fusese depusa dupa data-limita de 30 septembrie 2004. Mentionam ca la sedinta de ieri comisia s-a trezit cu 13 asemenea cereri. Solicitantii aflasera ca nu obtinusera punctajul necesar, desi lista finala la care lucra primaria nu fusese data publicitatii. Spre exemplu, cererea lui Adrian Preda a fost inregistrata la primarie pe 2 noiembrie 2004. Omul stia ca, in urma aplicarii criteriilor, obtinuse doar 15 puncte in loc de minimum 17 si a cerut si el reevaluarea dosarului, dar tot dupa data-limita pina la care putea face acest lucru. In cazul lui Preda, comisia a votat: solicitantul a avut doar trei voturi in favoarea sa, dintre care doua erau al consilierei PSD Luminita Slavu si al viceprimarului PSD, Sorin Iordache. Membrii de la PNL-PD si PRM (vicele Gheorghe Nedelescu) nu s-au exprimat, in concluzie, solicitarea fiind respinsa. Toate cele 13 cereri au fost respinse in bloc, pe motiv ca venisera prea tirziu. „Nu este vorba despre contestatii efective, ci despre cereri depuse prin registratura pentru reevaluarea dosarelor, dar depuse dupa data-limita, care era 30 septembrie 2004. Eu nu aveam posibilitatea sa resping de una singura o asemenea cerere, ci doar comisia. Iar daca cineva ma intreaba ce punctaj a obtinut, nu pot sa nu-i raspund“, a declarat presei Silvia Nanau, sefa Serviciului de fond locativ din cadrul Primariei Craiova.
Angajatii primariei vor investiga corectitudinea declaratiilor cu ruleta
Un lucru inedit s-a intimplat insa cind comisia a trebuit sa faca departajarea intre solicitantii care obtinusera punctaje egale in urma evaluarii. 48 dintre solicitanti obtinusera minumul de 17 puncte pentru a primi o garsoniera, iar alte 15, minumul de 21 de puncte pentru un apartament ANL. Pentru ca legea nu permitea stabilirea de criterii suplimentare in cazul lor, s-a propus o ordine de prioritati, prin evaluarea caz cu caz, pe baza situatiei locative a fiecaruia. Aici, membrii comisiei au descoperit ca multi dintre cei care declarasera ca stau cu chirie nu depusesera la dosar acte doveditoare, ci doar declaratii pe propria raspundere, iar in unele cazuri spatiul locativ ocupat era doar la nivel de declaratie, fara posibilitatea de a fi verificat. In acel moment, unii dintre membrii comisiei au inceput sa se indoiasca de corectitudinea unora dintre declaratii.
„Cind am facut punctajele, ne-am luat dupa ce au declarat ei. Eu propun ca aceia cu declaratii mincinoase sa fie exclusi definitiv de pe liste“, a spus Luminita Slavu. „A ne opri acum si a o lua de la inceput inseamna un scandal si mai mare“, a spus, la rindul sau, consilierul Aurel Bojenoiu.
In concluzie, comisia nu a stabilit criterii suplimentare de evaluare pentru solicitantii care aveau acelasi numar minim de puncte, ci a facut trimitere la citeva reglementari ale guvernului (de care nu tinusera cont pina ieri), de stabilire a cazurilor in care situatia locativa este grava sau poate deveni iminent grava: suprafata locuibila disponibila pe membru, situatii in care solicitantii locuiesc in imobile revendicate. De precizat ca, in aceste cazuri, nu se vor acorda puncte in plus, ci se va face o ierarhizare a celor cu punctaj egal. Angajatii primariei care se ocupa cu anchetele sociale trebuie sa mearga din nou pe teren, pentru a confrunta situatia din declaratiile pe propria raspundere cu cele reale. Deoarece majoritatea celor care asteapta o casa au declarat ca au pe membru de familie o suprafata locuibila mai mica de opt metri patrati, diferentierea se va face cu ruleta. In aceste cazuri, batalia pentru case nu se mai duce pe metri patrati, ci pe centimetri patrati.