Povestea familiei Noaica din satul Curmatura, comuna Giurgita, pare desprinsa din ocnele rusesti din adincurile carora Dostoievski a adus la lumina „Amintiri din casa mortii“. Cu multi ani in urma, doi tineri – Ioana si Florea – si-au unit destinele sub acelasi acoperis, dar nu si in fata lui Dumnezeu sau in fata ofiterului de stare civila. Au crezut ca voia lor e mai presus de toate si o vreme chiar asa a si fost.
Doi oameni saraci, intre care au inceput sa apara rind pe rind cei patru copii, nu mai puteau sa inoade ban pe ban si nici sa mai rostuiasca de-ale gurii pentru toti cei care incepusera sa deschida ochii catre lume. Cea mai simpla solutie pentru capul familiei, Florea, a parut sa fie furatul. De la gindul ce-i da tircoale si pina la faptul implinit n-a mai fost decit un pas.
Intr-o noapte din anul cu revolutia, Florea s-a dus la furat si, prins asupra faptului de paznicul angajat, n-a stiut cum sa scape decit lovindu-l cu bita in cap. La citeva zile omul a murit din cauza loviturilor primite, iar Florea a fost „saltat“ si dus departe, unde a stat pina in urma cu doi ani.
Ramasa cu patru copii pe cap, Ioana s-a considerat ca si vaduva
Cu patru copii, dintre care cel mai mic, Marius, avea doar un an, Ioana Mancea, mama copiilor lui Florea, a trecut prin viata cum a putut. A gasit un suflet de crestin pe umarul caruia isi mai varsa amarul si pe care se sprijinea cind ii era mai greu. Satul stia si tacea pentru ca Florea primise multi ani de puscarie, iar copiii se obisnuisera cu omul strain. Azi o sita de malai, miine o mina de fasole, iar anii au trecut si intr-o zi Ioana s-a pomenit cu Florea acasa. Unsprezece ani ispasise nefericitul care-si lasase ultimul copil doar de un an si-l gasise om bun de treaba.
Cum gura satului n-o astupa nici vintul, nici pamintul, nu i-a fost greu nou-venitului sa afle de la prima circiuma ca Ioana se consolase cu altul cit timp lipsise. Avea pretentii mari si se considera atins in onoarea lui de familist.
Intr-o noapte de dinainte de Craciunul anului 2000, cind mama copiilor lui i-a refuzat avansurile tandre, s-a rasculat toata „barbatia“ din el si a pus mina pe cutit. A lovit-o cu setea celor 11 ani petrecuti in puscarii sub privirile incremenite ale celor patru copii.
Cu experienta de bucatar capatata la penitenciar, Florea a reusit din cinci lovituri sa curme viata celei care ii crescuse copiii asa cum putuse si asa cum stiuse.
Dupa nici o saptamina de libertate, Florea pleca din nou spre locul ce-i devenise de mult familiar, puscaria. Lasa in urma sa o fata de 18 ani, Mariana, si trei baieti, dintre care ultimul avea 12 ani si nu-l cunoscuse ca tata.
Din nou ramasi pe drumuri
Cind toata lumea se pregatea de Nasterea Domnului, Mariana, Aurel, Stefan si Marius, cei patru copii, isi ingropau mama ucisa sub ochii lor de tatal criminal.
Dupa ce au iesit din iarna, au incercat sa-si asigure ziua de miine aciuindu-se pe linga o familie instarita din comuna. Baietii s-au transformat repede in ciobani, iar fata a ramas in casa unde-i fusese injunghiata mama.
Dupa un an a plecat si ea in acelasi sat dupa un baiat care n-a tinut cont de prejudecati. Cum si aici saracia da tircoale casei, iar banii de nunta ramin un ideal catre care vor aspira multa vreme, Mariana si-a inceput casnicia ca si mama sa: visind la o rochie alba de mireasa si la altarul unde mama ei din ceruri ii va da binecuvintarea.
