Alecsandru a fost abandonat in Spitalul Clinic nr. 1 din Craiova in chiar prima zi de viata. Nascut prematur, luni de zile, copilul a avut probleme grave de sanatate, fiind mentinut in viata in incubator cu perfuzii. A stat un timp in Centrul de plasament nr. 5 din Craiova. In august 2001, a fost dat in plasament unei familii din Predesti. Dupa aproape un an, familia Popa s-a hotarit sa-l infieze pe Alecsandru.
29 ianuarie 2001. In Maternitatea Spitalului Clinic nr. 1 Craiova s-a nascut un baietel de-o palma. Mic, firav si nedorit, baietelul s-a incapatinat sa-si faca loc in aceasta lume, dupa numai sapte luni de zbucium in pintecul mamei. Si singura atingere materna care i-a fost dat s-o cunoasca vreodata frageda faptura a fost aceea cind tinara de 15 ani „si-a scuipat“ rodul trupului pe patul de spital.
30 ianuarie 2001. In prima ora a diminetii, citeva asistente au transportat un incubator, cu chirias cu tot, la Clinica de Chirurgie Pediatrica.
„L-a lasat ma-sa pe capul nostru… Una de 15 ani… Are ceva la picior, ca urla de azi-noapte…“ „Cazarea“ s-a facut repede, fara prea multe formalitati, caci rutina meseriei nu mai lasa loc sentimentalismelor. „Scarlat n.n. (nou-nascut), in virsta de o zi, abandonat“, i-a fost completata cu pix albastru foaia de observatie si introdusa la dosarul salonului.
Era salvat, dar al nimanui
Trei luni mai tirziu, Alecsandru Scarlat a fost primit la Centrul de plasament nr. 5 Craiova. Dupa nenumarate incercari – in urma carora cererea de primire a fost refuzata din motive de „sanatate precara“ – personalul medical al leaganului a decis ca tinerea sub o directa observatie i-ar fi mult mai prielnica baiatului. Asa ca, dupa saptamini indelungate de suferinta – niciodata semnele lasate de perfuzii nu-i vor disparea – Alecsandru a primit un patut intr-unul dintre dormitoarele centrului.
De aici inainte, grija copilului au dus-o asistentele de la leagan. Sensibil si bolnavicios, baiatul avea insa o dragalasenie si o personalitate aparte care i-au cucerit pe toti. Chiar si felul in care isi tinea incruntate sprincenele abia zarite sau gropitele care-i luminau obrajii slabiti in rarele momente de veselie atrageau privirile si imbratisarile tuturor.
In scurt timp, Alecsandru devenise copilul leaganului, al asistentelor, iubit si rasfatat de toate femeile care calcau pragul institutiei. Asa cum era firesc, au inceput cautarile pentru gasirea unei familii adoptive sau, cel putin, a unei asistente maternale.
14 august 2001. Popa Mariana, din Milovan – Predesti, a parasit curtea Centrului de plasament nr. 5 Craiova. Purta in brate doi sugari, imbracati in hainute saracacioase. A traversat strada si a intrat in primul magazin care i-a aparut in cale. Dupa citeva minute a iesit. Copiii aveau haine noi, frumoase. Unul era imbracat in rosu, celalalt in albastru. Acesta din urma, mai maruntel si aproape strivit de palariuta de soare, isi agita voios minutele subtiri. Doua gropite minuscule se ivisera in obrajii slabi si palizi. Zimbea si se numea Alecsandru.
Vaduva si cu doi copii mari, Mariana si-a incredintat toata dragostea lui Alecsandru
Mariana are 44 de ani si traieste intr-un sat de linga Predesti. Pina in urma cu 13 ani a fost casatorita cu Alexandru Trasca, cu care a conceput doi copii: Iuliana (22 de ani) si Costel (23 de ani). Dupa ani fericiti de casnicie, in care viata si munca la oras le-au asigurat un trai indestulator si linistit, Mariana a ramas vaduva. N-a disperat insa. Trebuia sa se gindeasca la copii, erau inca mici.
Dupa trei ani s-a recasatorit cu Stelica Popa, un barbat din Milovan, gospodar si ingaduitor. Mariana si-a continuat viata, muncind la Trustul de constructii sau la Beharca pentru a-si creste copiii. Si au crescut.
Acum sint amindoi in Craiova, pe propriile lor picioare, iar Mariana a ramas cu Stelica la tara. O vreme nu a mai avut serviciu. Acest lucru nu i-a dat pace caci banii nu mai veneau in casa ca altadata, iar femeia simtea nevoia sa-si ocupe timpul cu ceva, sa munceasca. Si mai avea Mariana o suparare: dragostea ei pentru sot nu fusese binecuvintata: Stelica nu putea face copii. Din vorba in vorba, prin sat sau la oras, Mariana a aflat de cursurile pentru asistenti maternali. S-a inscris, iar dupa aproape trei saptamini, s-a dus la Stelica acasa cu doi copii de tita: Alecsandru si Florenta.
„Pe mine ma stie de mama…“
De mai bine de noua luni, casa Popa din Milovan este plina de voiosie. „Parintii“ isi vad de treburile gospodaresti, multumiti si parca neobositi. Pe prispa casei, intr-un pat mare si plin de jucarii, doi copii dolofani si frumosi vegheaza cu ochi curiosi acel dute-vino prin curte al parintilor. Alecsandru si Flori au acum un an si trei luni. Sint sanatosi. Sint fericiti. Si rid. Acum au parinti.
In ziua de 14 mai 2002, Mariana Popa a primit o scrisoare de la Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului: „In termen de 30 de zile sa va exprimati opinia in legatura cu adoptia minorului Alecsandru Mihai Scarlat…“. Pe 15 mai, Mariana a fost la Craiova, incepind demersurile pentru a-l adopta pe baietel. In privinta fetitei, inca nu s-a hotarit. Dar baiatul este al ei. Alecsandru a ajuns, in citeva luni, copilul ei, sufletul ei… „Era mic de-l tineam in cos… Acum… pe mine ma stie de mama… Ma iubeste… E copilul meu…“.
