O batrina de 68 de ani isi imparte viata cu sobolanii

Conditiile in care traieste Maria Tapus, din Magheresti – Gorj sint departe de a fi considerate umane. Baraca in care locuieste batrina se poate prabusi in orice moment si nu este racordata la reteaua de curent. Mai mult decit atit, din cauza mormanelor de gunoi si de cirpe, intreaga zona a devenit un adevarat focar de infectie pentru vecinii batrinei. Aceasta s-a obisnuit de mult cu sobolanii care misuna prin camera de carton, in cautare de resturi. Maria Tapus este cunoscuta de toti satenii din Magheresti, insa tot ce se stie despre ea e mai mult legenda. Aceasta pentru ca nimeni nu a reusit sau, mai bine spus, nu a indraznit sa intre in incaperea in care isi tiraste femeia zilele. Baraca este asezata pe coama unui deal, pe un teren imprejmit de maracini. Nimeni nu are cum sa patrunda in curte daca nu cunoaste vreuna din intrarile secrete din gard. Maracinii inconjoara baraca pe care niste oameni au construit-o in urma cu mai multi ani. Din mila, oamenii au pus mina de la mina si au cumparat citeva cartoane si o placa de azbest, din care au incropit o camaruta. Cu timpul, femeia si-a stins in curte cele trebuincioase, insa, pe linga acestea, a adunat si o multime de gunoaie, cirpe, sticle goale si oale sparte. Baraca este plina de haine vechi si zdrente in care si-au facut culcus sobolanii. Maria Tapus nu se mai sinchiseste de „colegii“ ei de trai si suferinta, cu toate ca, din cind in cind, saracia le alunga pe rozatoare spre locuri mai bune.

„Daca m-ar lua cineva

si pe mine la un azil“

In urma cu zece ani, femeia l-a pierdut pe barbatul cu care traia, Nelu Diaconita. Intr-o seara geroasa de iarna, Maria a incercat sa isi trezeasca barbatul din betie si a aruncat apa rece pe el. Deznodamintul a fost tragic, femeia facind patru ani de inchisoare. Acum, batrina a ales sa traiasca in singuratate si nu a mai apelat la ajutorul cumnatei sale, singura ruda in viata. Pentru a supravietui, batrina munceste cu ziua prin sat, capatind cite o farfurie cu mincare si o bucata de piine. In mica gradina pe care o are linga casa, ea si-a pus citeva zarzavaturi, ceva fasole, pentru a nu mai cere tot timpul de la vecini. Singurul venit pe care si-l gospodareste asa cum stie mai bine este o bruma de pensie de CAP, in valoare de 160.000 de lei. Cu acesti bani abia daca reuseste sa isi cumpere piine pentru citeva zile. „Imi este rusine sa tot cer. Oamenii imi mai dau din mila. Ce sa faca, sa se uite la mine cum mor de foame? Atunci cind pot sa muncesc, mai muncesc. Si tot ce am este baraca asta plina de sobolani. Umbla peste tot, prin haine. Sint si eu bolnava si nu am pe nimeni. Pe cine sa am: Dumnezeu din cer si atita! As vrea sa stau la un azil cu alti batrini ca mine. De m-ar lua si pe mine cineva la un azil“, a spus femeia. Elena Serban este una dintre vecinele batrinei, care ii mai da de mincare. „E amarita si nu are nici un fel de posibilitati. Murea, daca nu o mai ajutam noi. Nici nu stiu cum a trecut iarna si e vie. Ar trebui sa vina cineva sa cheme SANEPID-ul sa vada cum traieste un om“.