Știri de ultima orăActualitateDunărea, la cel mai scăzut debit din ultimii 32 de ani pentru această perioadă

Dunărea, la cel mai scăzut debit din ultimii 32 de ani pentru această perioadă

Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns joi la 1.750 metri cubi pe secundă, cel mai redus nivel înregistrat în această perioadă din ultimii 32 de ani, potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Hidrologii avertizează că nivelul fluviului continuă să scadă, cu efecte asupra transportului fluvial, comerțului și turismului.

Potrivit INHGA, debitul Dunării la Stația Hidrometrică Baziaș era joi de 1.750 m³/s, fiind estimată o ușoară scădere și în următoarele 24 de ore.

Datele transmise de hidrologi arată că cel mai mic debit înregistrat vreodată la intrarea Dunării în țară a fost de 1.400 m³/s, la 13 ianuarie 1985.

În ceea ce privește luna iulie, precedentul minim din ultimii 30 de ani (1994–2023) era de 1.810 m³/s, consemnat pe 28 iulie 2022. Media multianuală pentru această lună este de aproximativ 4.700 m³/s, ceea ce evidențiază amploarea scăderii actuale.

Circulația bacului între Bechet și Bulgaria a fost suspendată

Nivelul redus al apei afectează deja transportul pe fluviu. De săptămâna trecută, circulația bacului între Bechet și Bulgaria a fost suspendată, în timp ce trecerile de la Zimnicea și Turnu Măgurele funcționează în continuare.

De asemenea, mai multe nave de croazieră care veneau din Europa de Vest, inclusiv din Budapesta, au fost nevoite să își modifice traseele. Unele au ajuns în portul Bechet, însă nu își mai pot continua călătoria din cauza nivelului scăzut al Dunării.

Probleme sunt și pentru transportul de mărfuri, în special pentru barjele care transportă cereale, circulația acestora fiind îngreunată de debitul redus al fluviului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS