La colt de strada, stind cuminti pe basmaua asezata pe asfaltul rece, floraresele isi asteapta rabdatoare clientii. Nu este vorba de proprietarele de tarabe in punctele cunoscute ale Craiovei, unde se comercializeaza flori. Batrinicile care stau smerite in fata galetii pline cu narcise, lalele si margaritar, culese din propria gradina, isi vind marfa la preturi derizorii, un zimbet sau o vorba buna din partea cumparatorului fiind mai mult decit suficiente pentru o reducere substantiala. Uneori iti daruiesc, cu un gest trist, floarea cam ofilita de soare, pe care eziti sa o cumperi: „Ia-o, mama, degeaba, ca tot trebuie sa plec! Se trecura si ele, saracele, ca de azi-dimineata, de cind stau aici…“. De cele mai multe ori, linga galetusa cu flori mai sint asezate si citeva gramezi de dragavei si de verdeata, un fel de garantie ca pina la sfirsitul zilei batrinele vor putea sa isi cumpere macar piine: „E saraca lumea! Nu se mai uita la suflet, sa le rida o floare in casa. Verdeata o cumpara mai abitir, ca de mincat toata lumea maninca“, isi spune oful, zimbind amar, Ionela Bita, o batrinica blajina.
De sarbatori, numai florile de la tarabe sint la… mare pret
Maria Amza vinde si ea margaritar in statia de autobuz de la Spitalul nr. 2, tot pentru a supravietui: „Am lucrat la Fabrica de Avioane si eu si sotul. Ne-au dat afara si acum ne descurcam greu. Vin de la Rojiste in fiecare zi cu margaritar si cu albastrele. 1.500 chita. Nu e scump!“, isi spune pe scurt povestea femeia, incheind cu o incercare timida de reclama si folosind ca „argumente“ doua buchetele de margaritar. La numai citeva metri distanta, florarii cu taraba si afacere stabila o privesc peste umar, cu mila si cu o umbra de dispret. „Daca nu era sarbatoarea de Sfintul Gheorghe, iar aveam o saptamina din aia in care nu vindeam mare lucru“, se plinge unul dintre ei in spatele recipientelor in care stau florile si pe care sint afisate preturile: 20.000 un buchet de garoafe, 30.000 firul de trandafir, 15.000 firul de iris sau de astromelie, 80.000 firul de crin. Numai Maria Amza si celelalte „florarese de nevoie“ nu se bucura prea mult la zilele mari: „De sarbatori nu cumpara nimeni margaritar. Se duc alaturi, unde sint flori frumos ambalate. Cam scumpe, ce-i drept, dar bune de facut cadou, ca nu poti sa te duci la om de ziua lui cu citeva floricele marunte cum am eu…“, spune Maria zimbind. Ori de sint zile importante sau doar zile obisnuite, clientii sint insa cam aceiasi: copii de scoala care vor sa isi impresioneze profesorii, mamicile sau colegele si citeva doamne mai sensibile care vor sa aiba pe biroul de la serviciu o pata de culoare. Dar floraresele nu se supara. Sint prea batrine, prea strimtorate si stiu ca nu exista alta solutie pentru a duce acasa o piine. Asa ca stau cuminti pe basmaua asezata pe asfaltul rece si isi asteapta rabdatoare putinii clienti.
