Florin Preda – Dochinoiu, unul din cei mai originali artisti din generatia tinara

Afirmat in ultimul deceniu ca unul din cei mai originali artisti din generatia tinara, FLORIN PREDA-DOCHINOIU (n. 15 decembrie 1970, in loc. Damian – Sadova, Dolj) este un grafician si un pictor postmodernist din categoria vizionarilor fantasti, care dezvolta, in aglomerate caligrame surrealiste, un discurs grafic imaginar de profunda expresivitate.

Artistul „da clasa“ multor „consacrati“ ai genului atit prin originalitatea compozitionala a viziunilor sale, deloc conformiste si comode, cit mai ales prin acea acuitate a mesajului, adresat unei lumi in care sint de gasit, laolalta, sublimul si grotescul, feericul si demoniacul, intregul si partea fracturata, apolinicul si dionisiacul… Intilnim in aceste compozitii grafice o febricitara lume a imaginarului, amintind atit de „Capriciile“ lui Goya, asa cum s-a observat de comentatori profesionisti, cit si de o maniera intilnita la citiva artisti autohtoni contemporani. Dincolo, insa, de acestea, „caligramele“ d-lui Dochinoiu au specificitatea lor compozitionala, caci artistul intrevede, dincolo de grotesc si caricatural, o lume a determinarilor existentiale, surprinsa, frecvent, in fragmentaritatea ei dramatica.

Grafician de acuta personanta imaginativa, Florin Preda-Dochinoiu dezvolta in acoladele registrelor sale o fantasta viziune asupra lumii si vietii, dimpreuna cu o senzatie de disconfort existential. E, de fapt, privilegiul marilor artisti, de a percepe „in infrarosu“ interdeterminarile si discontinuitatea lumii materiale, impetuozitatea si fragmentarismul ei, reificarile si disolutia magnetismului existential. E, in aceste desene, o lume plina de transfigurari metaforice si de substanta jertfelnica, cerindu-si clipa de gratie si mintuire, in imagini fie ale rastignirii, devotiunii, jertfei, altruismului, rascumpararii, pocaintei, ispasirii, salvarii, mintuintei, cautarii, fie ale orgiasticului, demoniacului, dionisiacului, starilor catabazice, opresivului, violentei, disolutiei, rupturilor si fragmentarilor de tot felul.

Pretutindeni intilnim expresive simboluri grafice ale unor metamorfoze dureros-ispasitoare, de unde si fiorul tragic al viziunilor „rastignite“ si al unei intelegeri superioare in materie de predestinare a lumii si propriului destin artistic.

Se degaja din toate aceste proiectii ale imaginarului atit o stare de disconfort existential, cit mai ales o conceptie postmoderna de intelegere a artei ca univers paralel de simboluri, metafore si sensuri existentiale, revelate intr-o metafizica a transfigurarilor estetice. Compunind imagini complexe – combinind regnuri si fragmente disparate – artistul vede dincolo de structuri reificate si fenomene, in lumea arhetipurilor si ideilor generale, de unde si sublimata tendinta de esentializare a mesajelor criptice.

Convocat de spiritul autenticitatii reificante, fragmentarismul artei grafice tinde la o semnificatie mai generala a ideii, degajind astfel o puternica impresie de modernitate si esentialitate in memorabile transfigurari estetice.