35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCine refuză să plece în misiuni peste hotare, va fi dat afară din armată

Cine refuză să plece în misiuni peste hotare, va fi dat afară din armată

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a anunţat astăzi la Buzău că armata va trimite în misiuni peste hotare unităţi întregi, cu tot personalul din structură, şi nu va mai recruta voluntari din mai multe unităţi, iar cine se va opune plecării va fi dat afară din armată.
„De la venirea mea la Ministerul Apărării am adoptat o decizie care interzice ca plecarea în teatrele de operaţii să fie făcută pe bază de voluntariat, din diferite unităţi, iar deplasarea am dispus să se facă cu unităţi militare, în ansamblul lor, aşa cum sunt organizate în România şi care pleacă cu generalul care le conduce, până la bucătar. Am dispus să se renunţe la sistemul în care din diverse unităţi oamenii puteau opta, pentru că asta a ridicat de foarte multe ori şi semne de întrebare. Pleacă toată unitatea, în mod obligatoriu. Dacă cineva nu pleacă, ordinul meu este ca omul respectiv să fie îndepărtat din cadrul armatei, pentru că aici nu e vorba de o alegere”, a declarat Teodor Meleşcanu, citat de NewsIn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII