Știri de ultima orăLocalOlt: Un bărbat de 70 de ani s-a înecat în Olt

Olt: Un bărbat de 70 de ani s-a înecat în Olt

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au fost sesizați pe 11 august 2026, în jurul orei 22.30, prin apel la 112, de către un bărbat, că în timp ce se afla la pescuit pe râul Olt a găsit o barcă în derivă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că barca aparține unui bărbat de 70 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt.

Polițiștii împreună cu pompierii, au desfășurat activități specifice de căutare, iar în data de 13 august a.c., în jurul orelor 18.30, au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului în apele râului Olt.

Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Citește și: Un mort și cinci răniți într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS