Știri de ultima orăLocalCercetarea în universităţile craiovene, clasată după ureche

Cercetarea în universităţile craiovene, clasată după ureche

Universităţile craiovene şi-au şifonat imaginea după ce Asociaţia Ad-Astra, care nu este reprezentată decât de un site unde nu este trecut nici un sediu sau vreun număr de telefon de contact, a dat publicităţii un top.

Asociaţia Ad-Astra a cercetătorilor români a prezentat un top al universităţilor, realizat în funcţie de numărul articolelor publicate de cadrele didactice din respectivele instituţii. Clasamentele sunt realizate, aşa cum este prezentat pe site-ul asociaţiei, pe baza articolelor publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional, indexate de Institute of Scientific Information din Philadelphia, SUA (în prezent Thomson ISI), Web of Science în 2006. ISI este o instituţie recunoscută pe plan internaţional în domeniul monitorizării şi recenzării publicaţiilor ştiinţifice. Au fost extrase din baza de date a ISI toate articolele cu autori din România indexate în 2006, iar acestea au fost repartizate apoi pe instituţii, pe baza adreselor autorilor indicate de aceştia în ele. Au fost luate în considerare numai publicaţiile de tip articol, care prezintă rezultate ştiinţifice originale, nu şi alte publicaţii, cum ar fi scrisori, recenzii. Primele trei locuri ale topului sunt ocupate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, cu 275, 303, respectiv 314 articole publicate de cadrele didactice în acest an.

UMF Craiova contestă clasamentul Ad-Astra

Universitatea din Craiova ocupă locul zece, cu 66 de articole publicate de cele 993 de cadre didactice, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Bănie se află pe locul 47, cu două articole publicate. Prof. dr. Tudorel  Ciurea, rectorul UMF Craiova, a declarat că asociaţia Ad-Astra s-a încurcat  în numărarea articolelor ISI şi nici nu a căutat toate articolele publicate şi pe alte site-uri de specialitate. “Noi avem zece lucrări, dar pe site-ul lor apar patru, iar în listă sunt trecute doar două. O să le comunicăm noi listele care sunt afişate şi pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, căruia noi îi raportăm aceste date, ca să remedieze greşeala. Cu toate că sunt nemulţumit de cercetarea care se desfăşoară în universitate, consider că nu poţi să apreciezi activitatea unei instituţii doar pe baza acestor articole, mai ales că profesorii noştri au foarte multe lucrări publicate pe Medline. Avem peste 40 de contracte de cercetare în derulare şi am patru granturi de cercetare, trei în domeniul gastroenterologiei şi unul pe morfologie. Rezultatele lor se vor vedea în următorii doi ani“, a explicat Ciurea.
Anul trecut, UMF Craiova s-a aflat pe locul 27 în acelaşi top cu nouă articole publicate, iar în 2005 a ocupat locul 23, cu şapte articole. Contact telefonic de redactorii GdS, pentru a afla poziţia instituţiei faţă de acest clasament, Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova, nu a răspuns. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU