Prezenţa la urne la ora 17.00 la nivelul ţării a fost de 28,95% din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale, potrivit Biroului Electoral Central. Populaţia din mediul urban s-a prezentat la vot în proporţie de 30,29%, în timp ce locuitorii din mediul rural au venit în proporţie de 27,11%.
Cea mai mare prezenţă la vot a fost în judeţul Braşov cu 35,71%, urmat de Constanţa cu 35,29%, Sibiu cu 34,05%, Cluj 33,14% şi Bucureşti 32,80%.
Cea mai redusă prezenţă la urnă a fost în judeţul Harghita cu 18,87%. În Covasna, locuitorii au venit la urne în proporţie de 20,59%, în Satu Mare s-a prezentat 22,46% din populaţie, Giurgiu 23,89%, Ialomiţa 24,15%.
În Dolj, până la ora 17.00 se prezentaseră la vot 30,80% dintre alegătorii.

