0.6 C
Craiova
marți, 30 decembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat și o femeie a murit în incendiile care le-au mistuit casele

Un bărbat și o femeie a murit în incendiile care le-au mistuit casele

O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți la o cabană din localitatea Sava, județul Cluj.

Pompierii din județul Cluj au intervenit luni noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din lemn din localitatea Sava, comuna Palatca.

Incendiul s-a manifestat generalizat la cabana din lemn de aproximativ 15 metri pătrați, distrugând-o în totalitate. În interior a fost găsită o femeie de aproximativ 80 de ani, carbonizată. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui mijloc de încălzire defect, mai precis un burlan.

Un bărbat a murit într-un incendiu în județul Tulcea

Un bărbat de aproximativ 61 de ani a fost găsit mort, luni seară, într-o locuinţă din judeţul Tulcea care a luat foc.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, prin apel 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din localitatea Frecăţei.

”La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă. Pompierii militari au procedat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Din păcate, în interiorul locuinţei a fost identificat trupul unui bărbat în vârstă de aproximativ 61 de ani, care prezenta arsuri incompatibile cu viaţa. De asemenea, în interiorul locuinţei se aflau trei butelii, care au fost evacuate de către pompieri, în condiţii de siguranţă, pentru prevenirea producerii unor explozii”, au afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.

Pompierii urmează să stabilească motivul care a dus la producerea incendiului.

Citește și: Meteorologii schimbă prognoza pentru luna ianuarie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS