( „Am fost in temnita si ati venit pe la mine…“) (Matei XXV)
Penitenciarul de Maxima Siguranta (PMS) din Craiova a sarbatorit Ziua Nationala a României. Si aici s-au spus poezii, s-au interpretat cântece patriotice, au fost predate si ascultate lectii de istorie. Daca aceste cuvinte rostite cu patos i-au miscat pe cei aproape 2.000 de detinuti, e greu de spus. Ce i-a miscat insa in adâncul sufletelor pacatoase, pe criminalii, hotii, tâlharii si violatorii din PMS a fost gestul unui român inimos: din generozitatea lui Mike Olariu, 2.000 de cadouri au zburat din Statele Unite catre ei. Si impreuna cu pachetele, cuvântul lui Dumnezeu.
Ca in fiecare an din ’90 incoace, traditia zilei de 1 Decembrie a fost respectata si de data aceasta la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova. Manifestarea dedicata zilei nationale a inceput de miercuri, 30 noiembrie. Dupa servirea micului dejun la cantina unitatii, câtiva dintre detinuti au fost invitati sa urmareasca un spectacol pregatit special pentru aceasta ocazie. A fost rostit un cuvânt de deschidere, apoi s-a schitat, in date istorice, insemnatatea acestei zile pentru poporul român. Programul artistic a fost, ca de obicei, cel mai bine primit de spectatori.
„Timp de trei saptamâni s-a organizat un spectacol de cântece si poezii patriotice, dar si de muzica populara si usoara“, a declarat subinspectorul-sef al Serviciului de reintegrare sociala PMS, Cristian Plesa. „Miercuri, noua artisti-detinuti au cântat si au recitat in cinstea zilei de 1 decembrie. Cinci dintre ei au format orchestra, ceilalti etalându-si aptitudinile vocale. Spectacolul a fost sustinut live, in clubul institutiei, in fata câtorva sute de detinuti. Pentru ca intregul efectiv al penitenciarului este de peste 1.800 de persoane, era imposibil sa-i aducem pe toti in acelasi timp. Asa incât i-am impartit: miercuri au fost spectatori o parte dintre ei, urmând ca restul detinutilor sa vada spectacolul chiar de 1 Decembrie. Pentru ca l-am inregistrat, acestia il vor vedea astazi (ieri, n.r.) la televizor. Dar numai dupa ce domnul Mike Olariu isi va duce la bun sfârsit surpriza pregatita special pentru aceasta zi si acest loc“.
Ajutoare americane
Intrara rânduiti pe camere. Zeci de barbati, cu semnele anilor de puscarie adânc intiparite pe fete, cu uniformele kaki acoperindu-le trupurile obosite intrara in sala. Mersera rar, unul câte unul, ferindu-si haina de umarul mascatului de la intrare. Câtiva, mai cu chef de vorba, comentând soptit evenimentul, despre care nu stiau mare lucru, insa. Auzisera ceva de niste ajutoare de la straini. Americani parca. Dar nu le spusese nimeni ce le aduceau: haine sau tigari. Detinutii inaintara spre scaune. Cei mai in vârsta se asezara tacuti, intrebându-se ce nevoie ar mai avea de cadouri. Aici n-au ce sa faca, nu le trebuie. Iar sa le duca afara, slabe sanse sa mai apuce, la vârsta lor. Doar putini tinerei indraznira sa faca niste glume deocheate, cu trimitere la distractiile de dupa liberare. Le trecu insa repede pofta, de cum intrara.
In fata, lânga scena, un brad impodobit cu beteala si globuri atragea atentia ochilor obositi. Sub pom si pe o masa alaturata, sute de pungi – cadourile sosite in zbor din America pentru ei- asteptau sa fie oferite. Privirile detinutilor nu se sinchisira insa prea mult de aceasta imagine feerica de sarbatoare. Ceva, cu totul altceva le atrase atentia ca un magnet. Sus, pe scena, erau doi barbati. Unul mângâia clapele orgii, degetele-i nascând sunete aproape ireale. Celalalt, mai in vârsta, cu o expresie distinsa si impacata pe chip, vorbea la microfon.
Nu pricepura nimic la inceput. Cuvinte multe, rostite raspicat, dar fara sa le atinga cumva mintile preocupate de nimic. Doar muzica li se furisa, cumva, pe sub pânza proasta militara. Si-i incalzi. Isi dezmortira incet mâinile si le trecura peste obraji. Fruntile li se descretira. La fel si ochii, cuprinsi parca de fierbinteala. Atunci auzira cuvântul miraculos – Dumnezeu. Si incepura sa inteleaga.
Intelesul de dincolo de vorbe
Criminali, violatori, hoti, tâlhari – toti acesti „nenorociti“ incremenira in scaune, ascultând cuvintele revarsate de pe scena. Era povestea lor, a fiecaruia dintre ei. Mizerabila, odioasa. Dar care, cu ajutorul Celui Puternic, se schimbase intr-un destin frumos. Era povestea românului american de pe scena si a fiului sau care, dintr-un infractor drogat ajunsese om. Si numai prin puterea Lui. Sute de ochi pacatosi varsara lacrimi de durere, de regret, de dorinta de mântuire. Pret de câteva minute, sala penitenciarului deveni biserica lor, altarul unde, covârsiti de puterea vorbelor, isi desertara sufletele pacatoase.
Se ridicara sleiti de puteri. Cu ochii plânsi, cobrâra spre scena. O schimabre ciudata se petrecuse, vizibila chiar si pentru mascatul care le facu loc sa treaca: nu mai erau puscariasi, nu mai erau criminali. Erau doar niste oameni loviti de soarta, dar care asteptau iertarea. Si care promiteau in schimbul ei, o viata curata, fara pata. Si-au primit in liniste cadourile. Nici unul nu a deschis plasa: nici nu ii interesa ce era inauntru. Cadoul, adevaratul cadou, il primisera.
„Zi nationala?! Eu am pacatuit pentru tara, nu am ce sarbatori…“
„Am plâns din tot sufletul si din toata inima mea“, suspina un batrân, tinându-si strâns impreunate degetele aspre. „Ma simt acum cel mai pacatos om din lumea asta mare. Nu stiu daca am sa ispasesc vreodata cu adevarat pacatul pe care l-am comis. M-am predat lui Dumnezeu in 2001. Si El mi-a trimis vise si gânduri curate, sa inteleg ca aceasta e calea… Nu imi mai trebuie nimic, nici averi, nici altceva, decât mântuirea de la Iisus“, a soptit, printre lacrimi, Ion Militaru. Si a plecat spre celula in care, cu voia lui Dumnezeu, ispaseste 18 ani pentru omor.
„Asa un gest frumos nu am vazut niciodata“. Asezând pe genunchi plasa cu daruri, tânarul Stelian Pitulice privi câteva secunde in gol. Stia cine era si ce facuse. Stia ca avea 20 de ani condamnare. Dar abia atunci aflase ca putea gasi si slavarea. „Am trait aceeasi experienta pe care ne-a povestit-o Mike pe scena. Am omorât. Apoi, chiar dupa ce am venit aici, i-am violat pe multi din puscarie, i-am tâlharit. Acum m-am schimbat, sunt sigur. Poate de frica lui Dumnezeu, poate din alt motiv, nu stiu, dar simt ca n-o sa mai fac niciodata asta… E un 1 Decembrie frumos. Poate afara e zi festiva, Zi Nationala pentru cei care au cu ce se mândri. Dar eu ce am facut pentru tara asta? Numai pacate. Nu am ce sarbatori. Decât ca am auzit cuvântul lui Dumnezeu….“- ucigas, cu 20 de ani condamnare.
Mike Olariu – patriotismul caritabil
Doua zile la rând, detinutii din PMS Craiova au varsat lacrimi amare. Nu dintr-un inflacarat patriotism, asa cum singuri au marturisit, ci pentru ca 1 Decembrie 2005 a fost intr-adevar o zi deosebita. Nu le-a dat nicicum sentimentul mândriei nationale, a faptelor eroice savârsite pe pamânt românesc, nu i-a facut sa strige cu glas de orgoliu rasunator „Noi suntem români!“. Ci le-a smuls regrete, amintiri dureroase, pacate ascunse de mult in inimi parca impietrite. I-a facut sa plânga, dar si sa gaseasca puterea de a zâmbi din nou. Si asta datorita unui român care, prin voia destinului, a vrut sa-i ajute. Si a reusit, aproape miraculos.
„Este prima data când vin la penitenciarul din Craiova. Fundatia pe care o am in Statele Unite – Family to Family- care activeaza si aici, in tara, a infaptuit numeroase acte caritabile in România. Dar este prima data când imi ofer darurile unor detinuti. Ce m-a determinat? Experienta fiului meu, Cosmin. Furat de mirajul tineretii, dezorientat din cauza anturajului, a avut parte de câtiva ani zbuciumati. A fost arestat si condamnat la inchisoare. Nu voi uita niciodata perioada aceea, asa cum nici el nu o poate uita. Atunci l-am gasit pe Dumnezeu. Datorita lui, Cosmin si-a schimbat viata. Iar eu am venit aici, convins ca pot sa le arat si altora puterea Lui. Lucrurile pe care le-am aflat de la colaboratorul fundatiei in zona aceasta – Samuel Trif – m-au impresionat. Sunt aici oamnei necajiti – da, infractori, dar tot oameni- pe care poate nu-i viziteaza nimeni. Care nu mai au nici o speranta, carora pedeapsa pentru fapta lor le-a ucis orice incredere in oameni si in viata. Vreau sa-i ajut. Am venit chiar de 1 Decembrie pentru ca mi s-a parut o ocazie ideala de a le oferi ceva românilor aflati in suferinta. Si o voi face pe termen lung, pentru ca altfel, dupa un cadou si zece minute de rostit cuvinte, nu se pot schimba multe. Au nevoie de mai mult“, a declarat Mihai (Mike) Olariu, român nascut in Arad si stabilit din 1983 in Statele Unite.
