Știri de ultima orăActualitatePrietenii Francofoniei s-au întâlnit săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea

Prietenii Francofoniei s-au întâlnit săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea

Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit săptămâna trecută o nouă întâlnire în cadrul Mişcării „Les Amis de la Francophonie” – „Prietenii Francofoniei”. În cadrul întâlnirii a fost vernisată expoziţia icoanelor care participă la Concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, fiind continuată de proiecţia documentarului „À travers les quatres Evangiles”, realizat de Alina Nicola (Biroul Patrimoniu). La eveniment au participat prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Cornoiu, subprefectul Aurora Gherghina, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, conf. univ. dr. Remus Grigorescu, directorul Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea,  pr. prof. dr. Nicolae Proteasa, inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. Constantin Olariu, precum şi oameni de cultură vâlceni, elevi seminarişti şi iubitori ai limbii franceze din municipiu şi din judeţ. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Arhiepiscopia Râmnicului şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS