26.6 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriAngajaţii de la Hidroelectrica Serv Porţile de Fier au de recuperat drepturi salariale de peste 13 milioane de lei

Angajaţii de la Hidroelectrica Serv Porţile de Fier au de recuperat drepturi salariale de peste 13 milioane de lei

Cristinel Popescu, liderul Sindicatului Porţile de Fier de la Hidroelectrica Serv SA, a declarat astăzi că au fost încălcate în mai multe rânduri drepturile angajaţilor şi că există drepturi salariale neacordate de peste 13 milioane de lei, potrivit adevarul.ro. Potrivit liderului de sindicat, există la această oră patru dosare pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din cauza modului diferenţiat în care se acordă drepturile salariale în cadrul Hidroelectrica Serv SA. „Am făcut propuneri conducerii executive privind încheierea unor acorduri privind eşalonarea la plată a datoriilor, rămase fără rezultat. Din acest motiv am acţionat în instanţă şi există dosare pe rolul Tribunalului Mehedinţi privind recuperarea sumelor datorate de societate”, a declarat Cristinel Popescu. La ora actuală peste 60 la sută din hidroagregate sunt nereparate şi procentul este în creştere. La Porţile de Fier există turbine la care numărul de ore a depăşit cu mult 8000 de ore de funcţionare pentru a intra în reparaţii. S-a ajuns la cifre ce depăşesc 12.000 de ore. La grupul 3 unde s-a produs avaria erau aproape 13.000 de ore. Punem din nou întrebarea: cine răspunde pentru posibile avarii cu efecte greu de contabilizat”, a declarat Cristinel Popescu. Acesta mai spune că s-au făcut retehnologizări scumpe şi obiective de mică importanţă în loc să fie finalizate proiectele mari demarate şi aflate în stadiu de execuţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS