Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Motru, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de tâlhărie calificată. Acesta ar fi lovit un bărbat de două ori peste față, după care i-ar fi smuls lanțul de aur de la gât și l-ar fi dat afară din locuință.
Ar fi furat lanțul după un conflict
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 11 octombrie 2026. În jurul orei 04:40, polițiștii din Motru au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat din localitatea Horăști, care a reclamat că, în timp ce se afla în locuința unui cunoscut din Motru, acesta i-ar fi smuls lanțul de aur de la gât și l-ar fi scos afară din casă.
Din primele cercetări a reieșit că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, bărbatul fusese invitat la locuința tânărului de 23 de ani. Acolo, cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu o altă persoană.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 04:30, pe fondul unor neînțelegeri, tânărul i-ar fi cerut victimei să îi dea lanțul pe care îl purta la gât. După ce bărbatul ar fi refuzat, acesta l-ar fi lovit de două ori cu palma peste față, i-ar fi luat lanțul și l-ar fi dat afară din locuință.
Tânărul, dus în arestul IPJ Gorj
La data de 11 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Tânărul este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Citeşte şi: O femeie din Rovinari, reținută după ce ar fi tăiat brățara electronică de monitorizare

