Compania de Librării București (CLB) are plăcerea de a invita publicul miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, la evenimentul cultural „De la Icoana Maicii Domnului la Icoana Mamei”, susținut de actorul, regizorul și eseistul Dan Puric.
Organizat cu prilejul prăznuirii Sfintei Cuvioase Maici Parascheva de la Iași, evenimentul va oferi publicului un moment de reflecție și emoție, prin mărturisirile de suflet împărtășite de artist.
La finalul întâlnirii, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu Dan Puric în cadrul unei sesiuni de autografe dedicate cărților sale.
DATA ȘI ORA: Miercuri, 14 octombrie 2026, ora 18:00
LOCAȚIE: Compania de Librării București, Bulevardul Unirii nr. 10, București
ACCES: Intrarea este liberă.
Compania de Librării București vă așteaptă la o seară dedicată culturii, spiritualității și valorilor sufletești.
Autor Curierul Național

