28.4 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAmbasada SUA începe Loteria Vizelor 2015

Ambasada SUA începe Loteria Vizelor 2015

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) a anunţat, într-un comunicat remis joi Agerpres.ro, începerea programului Loteria Vizelor (Diversity Visa -DV) pentru anul 2015. „Programul de imigrare Diversity Visa pune la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc cerinţe simple, dar stricte de calificare, vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite. România se află printre ţările participante la programul DV-2015. Pentru programul DV-2015 trebuie transmise electronic în perioada care începe marţi 1 octombrie 2013 şi se încheie sâmbătă 2 noiembrie 2013. Înregistrarea începe şi se încheie la ora 12:00 PM ora de vară a Coastei de Est (GMT-4)”, se arată în comunicatul citat.

Ambasada SUA precizează că solicitanţii pot accesa formularul electronic E-DV la adresa www.dvlottery.state.gov numai în perioada de înregistrare. Participarea la program este gratuită, iar Guvernul SUA nu angajează consultanţi sau servicii particulare din afară pentru a opera programul DV. Orice intermediari sau alte persoane care oferă asistenţă pentru a pregăti o cerere de participare o fac fără autorizarea sau consimţământul Guvernului SUA, se menţionează în comunicatul citat.

Înainte de a trimite o înregistrare la programul DV-2015, aplicanţii sunt rugaţi să consulte instrucţiunile detaliate ale programului care se găsesc pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite Diversity Visas precum şi pe pagina de internet a Departamentului de Stat, precizează ambasada.

Solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer. Toţi participanţii la program pot să verifice statutul solicitării lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.gov la secţiunea Entrant Status Check, pe baza numărului de confirmare, începând cu data de 1 mai 2014. Ambasada SUA susţine că aceasta va fi singura modalitate prin care câştigătorii din cadrul programului de loterie vor fi înştiinţaţi despre selecţionarea lor în programul DV-2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS