Industria din Oltenia a suferit enorm în ultimii ani. Efectele privatizărilor eşuate se văd şi astăzi. Mii de oameni au plătit tributul dezindustrializării cu propriile locuri de muncă. Ignoranţa autorităţilor statului şi managementul defectuos al investitorilor privaţi, mânaţi de anumite interese, sunt doar câteva elemente care arată de ce dispare treptat industria din România.
Industria din România s-a trezit, în perioada postdecembristă şi până azi, decapitalizată, cu echipamente învechite care nu mai făceau faţă cerinţelor de la exterior, cu angajaţi mult mai mulţi decât comenzile companiilor. Cine a fost de vină în toţi aceşti ani? Cine (nu) a gestionat problema industriei româneşti? Ce se poate face pentru a menţine companiile producătoare pe linia de plutire? Capitalismul a fost înţeles şi aplicat empiric în România încă de la început.
Adevărul trist despre închiderea fabricilor din Oltenia
Statistica anunţă scăderea industriei româneşti de la o lună la alta. La ultima raportare, diminuarea veniturilor din industria României era de 2,3%. Sub ochii guvernanţilor de orice culoare politică se scurg resursele financiare şi umane din industria românească, fără ca cineva să facă ceva pentru stoparea dezindustrializării României. În condiţiile în care, în ţară, combinate precum Mechel se vând pe un euro, pentru ca „investitorii“ să scape de alergăturile creditorilor, Oltenia nu face notă discordantă. Fabricile pier aici una după alta. Locurile de muncă dispar cu miile, produsul intern brut (PIB) suferă, creşterea economică nu se poate baza pe industria din această regiune.
Cuvintele de ordine de pe buzele celor din marea industrie din Oltenia sunt: restructurare, reorganizare, insolvenţă, faliment. În anul 2013, aceste procese continuă.
Gorj: Fabrica de sticlă s-a făcut ţăndări
Numai în ultimii zece ani, în Gorj s-au închis, pe rând, fabrica de lapte, fabrica de bere, fabrica de sticlă Star Glass, culminând cu închiderea fabricii de mobilă Rostramo în 2012. Despre fabrica de sticlă, pe site-ul Ministerului Finanţelor stă mărturie decizia de închidere a companiei. În dreptul firmei Star Glass stă scris cu litere de-o şchioapă: „dizolvare cu lichidare. Radiere în 2012“. În 1999, fabrica de sticlă avea 810 salariaţi, o cifră de afaceri de 47 de milioane de lei vechi şi un profit de 807.000 lei vechi. În 2011, a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei, dar şi o pierdere uriaşă de 3,56 milioane de lei. La data respectivă, firma nu mai figura cu vreun angajat.
Nici fabrica de ciment de la Bârseşti nu mai este ce a fost. Deşi grupul Lafarge a investit la Gorj, capacitatea de producţie a rămas limitată la această dată. Societatea iniţială, Lafarge ROMCIM SA Bucureşti, sucursala Târgu Jiu, a fost radiată în 2004, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. Pe site-ul Lafarge figurează şi fabrica de la Târgu Jiu. Producţia acesteia este destul de scăzută în comparaţie cu ceea ce a fost anii anteriori. De altfel, compania Lafarge Ciment (România) SA, care are fabrici de ciment şi în alte locuri din România, mai deţine 502 angajaţi, potrivit informaţiilor publice din bilanţul contabil.
OLT: Privatizare de succes… pentru ruşi
Privatizarea companiei Alro Slatina a fost destul de controversată la vremea respectivă. Ruşii (ulterior cunoscuţi sub numele de Vimetco) au cumpărat de pe bursă un pachet de circa 40% din acţiuni. În anul 2002, statul român – care deţinea controlul companiei la acel moment – le-a vândut ruşilor o participaţie de circa 10% din acţiuni. La momentul privatizării, premier era Adrian Năstase. Vânzarea a încă 10% din acţiuni a fost suficientă pentru ca grupul rus să preia controlul. Potrivit ZF.ro, în urma majorărilor de capital ulterioare, participaţia statului s-a diluat, iar grupul Vimetco a ajuns să deţină aproape 90% din acţiuni. Privatizarea s-a încheiat, iar Vimetco a făcut investiţii, dar a şi realizat profituri semnificative, ajutaţi fiind de faptul că au beneficiat ani de-a rândul de preţuri scăzute la energia electrică folosită în procesul de producţie. Anul trecut, Hidroelectrica a renegociat contractul cu Alro, iar preţul energiei livrate companiei din judeţul Olt a scăzut semnificativ. Coincidenţă sau nu, pe anul trecut, Alro a anunţat, pentru prima dată, „o pierdere preliminară netă de 170 de milioane de lei“, din cauza creşterii preţului energiei. Potrivit informaţiilor trimise Bursei de Valori Bucureşti, compania a motivat scăderea semnificativă a profitului operaţional în 2012 faţă de 2011, „în principal, din cauza pieţei în scădere şi a creşterii costurilor cu utilităţile“. Ziarul Financiar scria luna trecută că Vimetco a investit circa 600 de milioane de dolari în compania românească, însă cu profiturile de la Alro a finanţat o parte din construcţia a trei combinate de aluminiu în China. Alro avea 3.853 de angajaţi în anul 1999. Acum au rămas 2.500 de oameni.
Producătorul de aluminiu Alro este cel mai mare consumator de energie din România şi cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est. Dintre toate companiile din Oltenia analizate de noi pentru realizarea acestui articol, Alro este singura companie care a rezistat de-a lungul timpului şi care încă produce la un nivel ridicat.
Cu toate acestea, Oltul este unul dintre judeţele Olteniei în care industria are un viitor, multe alte companii din sectorul producţiei cuibărindu-se în judeţ.
MEHEDINŢI: Apa Grea a devenit… uşoară
Sucursala Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Romag Prod părea singura unitate de stat din Mehedinţi care mai funcţiona bine, pentru că producea apă grea pentru Cernavodă. Dar pe 27 martie anul acesta, premierul Victor Ponta, aflat în vizită la Mehedinţi, a anunţat că vor urma disponibilizări iminente la acest combinat de apă grea. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare are mari datorii la bugetul de stat, însă marea problemă este că nu mai are piaţă de desfacere pentru apa grea produsă la Romag Prod (una din componentele regiei), în condiţiile în care nu se mai continuă lucrările la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
În 2008, la Celrom SA Mehedinţi – una dintre cele mai mari firme producătoare de carton ondulat din România – s-a declanşat procedura insolvenţei. Locurile de muncă au dispărut treptat, într-un judeţ ca acesta în care şomajul a atins cote alarmante. La sfârşitul lunii februarie 2013, rata şomajului ajunsese în Mehedinţi la 10,6%, iar numărul de şomeri era de peste 12.000 de persoane.
VÂLCEA: Oltchim, cu creditorii la uşă
Sub presiunea datoriilor de peste 800 de milioane de euro, singurul combinat chimic din această zonă a ţării şi-a anunţat insolvenţa în 2012. Creditorii bat la uşa companiei şi până în acest moment salvarea nu se întrevede.
La acel moment, în companie mai lucrau 3.300 de salariaţi. Acum ei protestează în faţa iminenţei pierderii locurilor de muncă.
Dezindustrializarea a atins crunt această companie. Cu „ajutorul“ statului, compania a fost devalizată ani de-a rândul. Anul trecut, acţionarul străin PCC a încercat să elimine intermediarii din contractele Oltchim. Cine s-a opus? Exact reprezentanţii statului român în Consiliul de Administraţie. Oltchim nu vindea direct produsele sale către beneficiarii străini, ci prin intermediari. Motivaţia PCC era aceea că Oltchim vindea la preţuri infime către intermediari, în timp ce aceşti „băieţi foarte deştepţi“ revindeau marfa mai departe la preţuri şi de zece ori mai mari.
Pe lângă povestea economică, presiunea socială nu este de neglijat la Vâlcea. În 1999, Oltchim avea 7.356 de angajaţi. În 2012 rămăseseră jumătate din ei (3.400 de oameni). La ora actuală, numărul de angajaţi este şi mai mic la Oltchim. Problema locurilor de muncă afectează municipiul Râmnicu Vâlcea, în ansamblu.
DOLJ: Anul nenorocirilor în industrie
Am lăsat la final Doljul, pentru că aici s-au închis unele dintre cele mai mari companii din zonă. Nume grele pe harta industriei craiovene au avut piedici în dezvoltare sau, pur şi simplu, s-au închis într-o clipă. Electroputere este cel mai viu exemplu. Producătorul de motoare, generatoare, locomotive şi transformatoare a ajuns de la o „stea“ a industriei locale, un loc de shopping pentru craioveni. Fabrica a produs 2.400 de locomotive. Arabii de la Al Arrab Constructing Company au plătit 2,3 milioane de euro pe pachetul de acţiuni al Electroputere şi au promis că vor creşte de câteva ori cifra de afaceri a companiei şi o să producă mai multe locomotive. În 2010, ei au vândut active ale companiei de 30 de milioane de euro. În 2012, în ciuda promisiunilor noului investitor Al Arrab, Electroputere a renunţat definitiv la producţia de locomotive. De la începuturi, compania a avut mii de angajaţi, care au dispărut treptat de pe statele de plată, la fel cum a dispărut producţia uzinei. În 1999, compania avea aproape 6.000 de salariaţi. În prezent, au rămas în jur de 1.000.
Un eşec al privatizării a fost şi Combinatul chimic Doljchim. După ce a fost preluat de Petrom, acesta a început să înregistreze un declin semnificativ, culminând cu închiderea lui în 2011. De anul trecut încoace, Doljchim este demolat şi transformat în ruine. Munţi de fier vechi tronează în locul în care furnalele scoteau abur şi se produceau amoniac, uree, alte îngrăşăminte complexe destinate exportului etc. La faţa locului, imaginea este dezolantă. Ciorile se învârt deasupra mormanelor de moloz şi fier ruginit. Grupul OMV Petrom a motivat că a închis combinatul din cauză că se concentra pe alte activităţi şi nu pe producţia de îngrăşăminte. Surse locale spuneau că gazul livrat către Doljchim pentru producţie era doar o pierdere pentru OMV-Petrom, dar adevărul este undeva la mijloc. Doljchim avea nevoie de investiţii serioase în mediu, iar compania care deţinea controlul asupra combinatului ar fi preferat să-l închidă decât să investească sume colosale în instalaţii care să protejeze mediul. În plus, în combinat au existat zeci, poate chiar sute de tone de inox, aluminiu şi alte metale, care după ce au fost dezmembrate şi vândute (la preţul de pe piaţa internaţională) s-au încasat milioane de euro, potrivit unor surse demne de încredere.
În acest an, se pare că industria doljeană a fost lovită de ghinion. Un mare producător de ulei din floarea-soarelui, Cargill Oil, situat la Podari, a anunţat că îşi închide porţile, cel mai probabil în mai sau iunie şi 260 de angajaţi rămân pe drumuri. Cargill produce mărcile de ulei Untdelemn de la bunica şi Olpo. Cargill este exemplul clar că în economia de piaţă actuală chiar şi firmele profitabile pot să-şi închidă porţile peste noapte. În ciuda succesului de pe piaţă, aceste branduri au fost vândute către Expur, cu tot cu liniile de producţie, dar noul investitor nu a preluat şi activele unităţii şi nici întregul personal.
Pan Group, cel mai mare producător de pâine din Dolj, a vândut către Tymbark o parte din liniile de producţie şi brandurile de biscuiţi Salatini, rulade şi paste. Producţia a fost relocată la Vălenii de Munte. Mişcările de business au atras şi reduceri de personal, despre care compania spune că nu au nici o legătură cu vânzarea unor branduri Pan Group către Tymbark. Totuşi, 120 de oameni de la Pan Group sunt puşi pe liber sau mutaţi la alte secţii, pe motiv de „restructurare a activităţii“.
Proiect de reindustrializare a României
În condiţiile în care se închid combinate şi firme mari din ţară, Ministerul Economiei vorbeşte despre reindustrializarea României. La începutul acestei luni, ministrul economiei, Varujan Vosganian, a organizat în Capitală un seminar cu oameni de afaceri din toată ţara pentru a iniţia un proiect de reindustrializare a ţării. Ideea fusese adusă la urechile oamenilor de afaceri craioveni în urmă cu o lună, când ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, participase la întâlnirea organizată de revista noastră de afaceri, Oltenia Business, cu zeci de oameni de afaceri din Craiova şi din Dolj. După seminarul de la Bucureşti, legat de reindustrializare, s-a ajuns la concluzia că se va face un studiu în rândul industriaşilor. Vor fi întrebaţi oameni de afaceri de renume, companii puternice şi alţi factori de decizie cum trebuie să procedeze statul pentru a reindustrializa România.
Oamenii de afaceri spun că trebuie ca statul să sprijine activ industriaşii, în special pe cei care livrează la export şi ajută la creşterea PIB-ului României.
Din păcate, deşi lăudabilă, ideea ministrului economiei vine prea târziu. Mult prea târziu…
