16.4 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Peste 140 de genţi confiscate de poliţiştii de frontieră de la Calafat

Dolj: Peste 140 de genţi confiscate de poliţiştii de frontieră de la Calafat

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, într-un microbuz, peste 140 de genţi, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean polonez intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, ieri, ora 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul polonez Tadeusz B., în vârstă de 41 ani, conducând un microbuz marca Ford.
Cu ocazia controlului amănunţit, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au descoperit în compartimentul marfă, printre alte bagaje, în patru cutii de carton, un număr de 141 genţi, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, pentru care cetăţeanul polonez nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Existând suspiciuni că genţile sunt contrafăcute, bunurile în valoare de 33.840 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea expertizării.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal cetăţeanului polonez pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de bunuri purtând menţiuni false privind mărcile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS