Moneda naţională s-a depreciat , după ce Curtea Constituţională a anunţat că amână până în 12 septembrie adoptarea deciziei privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar cotaţiile au urcat peste 4,63 lei/euro, pe volume reduse.
Cotaţiile au început treptat să urce după acest anunţ, iar în jurul orei 17:00, schimburile se realizau la 4,6290 – 4,6330 lei/euro.
"Volume transferate nu au crescut vizibil după decizia Curţii Constituţionale, însă în următoarele zile presiunea de depreciere va rămâne în piaţă", a spus dealerul unei bănci.

