Știri de ultima orăActualitateUPDATE- Curtea Constituțională a amânat pentru 12 septembrie o decizie privind validarea referendumului!!!

UPDATE- Curtea Constituțională a amânat pentru 12 septembrie o decizie privind validarea referendumului!!!

Curtea Constituţională a amânat, joi, până în 12 septembrie, o decizie privind referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale, au declarat surse politice.

În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.

Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, amânată miercuri seară după ce a solicitat informaţii MAI şi INS.

Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor declarau, pentru MEDIAFAX, miercuri seară, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.

În 24 iulie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri seară, că ştia că decizia CC privind referendumul va fi luată joi, că amânarea acesteia nu îl îngrijorează şi că CC trebuie să aibă la dosar "documente originale, nu trimise la BEC".

Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii la plecarea de la sediul său de campanie.

Băsescu a spus, răspunzând unei întrebări, că ştia că decizia CC va fi joi, menţionând că nu este îngrijorat de amânare.

Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC.

 

Judecătoarea CC Aspazia Cojocaru: "Eu, după mine, trebuia anulat referendumul"

 

Judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat, joi, după şedinţa Curţii Constituţionale, că din punctul său de vedere referendumul trebuia anulat. "Eu, după mine, trebuia anulat referendumul", a afirmat Cojocaru. Întrebată care a fost votul privind amânarea unei decizii privind referendumul pentru 12 septembrie, judecătoarea spus: "Nu pot să spun". Ea a precizat că s-au solicitat de la toate instituţiile abiltate documente care vor trebui analizate.

 Sulfina Barbu, după decizia CC: Nu mă aşteptam, poate ar trebui invalidate şi alegerile locale Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu se aştepta la o asemenea decizie a Curţii Constituţionale şi a arătat că dacă listele electorale permanente nu sunt reale, sau se pun sub semnul întrebării, ar trebui invalidate şi alegerile locale.

"Nu mă aşteptam la o asemenea decizie. Din moment ce avem o listă anunţată de ministrul Administraţiei şi Internelor înainte de referendum, nu înţeleg de unde au venit aceste neclarităţi referitoare la listele electorale permanente. Dacă se pun sub semnul întrebării listele electorale permanente comunicate de MAI, dacă listele electorale permanente nu sunt reale, cred că trebuie să fie invalidate şi alegerile locale", a precizat Sulfina Barbu legat de decizia Curţii Constituţionale privind referendumul.

Ea a spus că, în aceste condiţii, sunt puse sub semnul întrebării numărul de parlamentari, alegerile locale şi parlamentare.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS