Minerii din Valea Jiului se pregătesc să declanşeze proteste, în urma unor zvonuri potrivit cărora trei subunităţi miniere din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani ar urma să fie închise potrivit unei decizii a ministrului Economiei, Adriean Videanu.
"În urma discuţiilor pe care le-am avut, suntem hotărâţi să organizăm mitinguri de amploare în mai multe oraşe. Urmează să se stabilească doar data la care vor avea loc", a declarat preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Zoltan Lacataş. Potrivit unor informaţii, CNH ar vrea să menţină în activitate doar exploatările miniere Lonea, Livezeni, Lupeni şi, probabil, Paroşeni sau Vulcan, iar câteva mii de mineri ar urma să îşi piardă în acest fel locurile de muncă. Primii care vor ieşi în stradă sunt angajaţii de al Exploatarea Minieră Uricani pe 3 septembrie, Primăria Uricani aprobând deja protestul.
Sindicaliştii nu au fost informaţi oficial despre această decizie a ministerului, însă au afirmat că se pregătesc de proteste de amploare de teamă că vor rămâne pe drumuri.
Minerii din Valea Jiului se pregătesc de proteste
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

