MedLife a anunţat luni încheierea parteneriatului cu Stem SURE, companie care asigură servicii de recoltare, procesare şi stocare de celule stem din sângele placentar.
Celulele stem sunt stocate şi procesate în Danemarca, rezultatul procesării sângelui placentar fiind comunicat părinţilor în termen mediu de 36 de ore, iar înmânarea Certificatului de stocare are loc în cel mult şapte zile lucrătoare. Transportul probelor este asigurat de patru companii autorizate pentru transport de probe biologice umane şi acreditate la nivel internaţional: UPS, TNT, DHL Express şi World Courier.
Astfel, pacientele care vor naşte la maternitatea din cadrul Life Memorial Hospital pot opta pentru unul dintre cele trei pachete personalizate de naştere: Silver, Gold sau Diamond, oricare dintre aceste pachete având inclusă manopera de recoltare a celulelor stem, fără niciun cost suplimentar. În cei trei ani de la deschidere, maternitatea MedLife a înregistrat aproximativ 2.000 de naşteri.