27.2 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriDrum nou pentru comunitatea de rudari din Polovragi

Drum nou pentru comunitatea de rudari din Polovragi

Primarul comunei gorjene Polovragi, Ion Făsuescu, a declarat că va reabilita 1,4 kilometri de drum printr-un proiect finanţat cu 90.000 de euro prin Fondul Român de Dezvoltare Socială. Prin acesta, cei 460 de rudari (cetăţeni de etnie romă) care locuiesc la marginea comunei Polovragi vor avea un drum asfaltat. Reabilitarea respectivei porţiuni de drum va dura 14 luni. Potrivit lui Ion Făsuescu, comunitatea de romi beneficiază, în prezent, de o unitate de învăţământ modernă cu patru clase, care dispune de centrală proprie şi de săli de clasă renovate. În şcoala primară învaţă 72 de copii rudari. Pentru aceeaşi comunitate au fost accesaţi alţi 35.000 de euro pe probleme sociale de educaţie civică şi sanitară sau tradiţie. „Pentru toate acestea, rudarii va trebui să presteze mai multe ore de muncă, acestea reprezentând cofinanţarea din partea comunei. Vor săpa şanţurile şi rigolele, pentru că accesarea de fonduri presupune şi cofinanţare cu accord de muncă, adică, lor nu le cerem bani, dar vor munci“, a spus edilul Ion Făsuescu. În prezent, cătunul romilor beneficiază de iluminat public, precum şi de televiziune prin cablu. Rudarii din Polovragi sunt comunitatea de romi cea mai săracă din judeţ. Trăiesc din ajutoarele sociale, din meşteşugul împletitului, confecţionarea de mese şi scaune sau din construitul hambarelor. La sfârşitul verii, pleacă la cules de fructe de pădure sau ciuperci, pentru că nu au alte surse de venit. Din totalul de 218 dosare depuse la Primăria Polovragi pentru ajutor social, 180 sunt ale romilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS