24 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalRomânia riscă să-şi piardă credibilitatea în faţa UE

România riscă să-şi piardă credibilitatea în faţa UE

România riscă nu să piardă fonduri, cât mai ales credibilitatea în faţa Comisiei Europene, din cauza suspendării plăţilor prin SAPARD, a declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. „De aceea am cerut Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) să ia câteva măsuri de urgenţă şi pentru aceasta a fost elaborat acel plan de acţiuni. Toate cererile de plată afişate în sistem vor fi reverificate. Vineri (astăzi – n.r.) ne vom întâlni cu colegii noştri de la Ministerul de Finanţe pentru ultimele detalii care vor fi incluse în planul de acţiuni“, a spus Dacian Cioloş, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat de ce s-a aflat abia acum de nota trimisă de Comisia Europeană, deşi aceasta fusese trimisă Ministerului Economiei şi Finanţelor pe 9 iulie, ministrul agriculturii a spus că prima sa intenţie nu a fost să iasă în presă, ci să rezolve problema cât mai repede. „Responsabilitatea mea era să ne asigurăm că se reiau plăţile cât mai repede“, a menţionat Cioloş, citat de NewsIn. Ministrul a precizat că urmează să fie sancţionaţi oameni care se fac vinovaţi de această situaţie, însă nu a dorit să menţioneze numelor persoanelor vizate.

De asemenea, secretarul de stat din cadrul MADR, Cornelia Mihai, a afirmat că îşi asumă responsabilitatea ca, până pe 31 august, cele mai importante recomandări ale scrisorii Comisiei Europene să fie implementate. „Am trecut la faza de îmbunătăţire a planului de acţiuni în urma recomandărilor făcute de CE. În prezent, suma totală a cererilor de plată aflate în sistem este de 62 de milioane de euro“, a mai spus Cornelia Mihai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU