Știri de ultima orăActualitateTribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată împotriva candidaturii lui Sorin Oprescu

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată împotriva candidaturii lui Sorin Oprescu

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi contestaţia formulată de bucureşteanca Doina Mocanu împotriva candidaturii lui Sorin Oprescu la alegerile pentru Primăria Capitalei. Contestaţia a fost depusă duminică, la ora 15.00, la Tribunalul Bucureşti, de o bucureşteancă, Doina Mocanu, care a arătat că are indicii potrivit cărora listele de susţinători ai lui Sorin Oprescu ar conţine date ale unor pacienţi din Spitalul Universitar, unde Oprescu a fost director.
Decizia de luni a Tribunalului Bucureşti poate fi atacată în termen de 24 de ore la Curtea de Apel Bucureşti.
Avocata Doinei Mocanu a susţinut azi, la judecarea contestaţiei de la Tribunalul Bucureşti, că are indicii potrivit cărora listele susţinătorilor pentru candidatura lui Sorin Oprescu nu au fost semnate de persoanele cu acele date de identificare. Prin urmare, aceasta a cerut o expertiză grafică, probă respinsă de magistraţii Tribunalului Bucureşti. De asemenea, avocata Doinei Mocanu a susţinut că Sorin Oprescu s-ar fi folosit de datele persoanelor din spital pentru a completa lista susţinătorilor.
Avocata Brădescu a mai susţinut că instanţa a admis în mod greşit candidatura lui Sorin Oprescu, adăugând ca magistraţii curţii de apel s-au subrogat în drepturile Biroului Electoral Municipal validând candidatura lui Sorin Oprescu. De asemenea, contestatoarea a declarat că listele susţinătorilor nu au fost complete, la unele persoane lipsind semnătura sau datele din buletin.
Atât procurorul, cât şi avocaţii lui Sorin Oprescu au cerut azi respingerea contestaţiei formulate de Doina Mocanu ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, pe 25 aprilie, recursul lui Sorin Oprescu, a schimbat sentinţa Tribunalului  Bucureşti şi a dispus admiterea candidatrurii lui Oprescu la Primăria Capitalei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS