Știri de ultima orăActualitateAlertă europeană cu privire la un ulei de floarea-soarelui contaminat provenind din Ucraina

Alertă europeană cu privire la un ulei de floarea-soarelui contaminat provenind din Ucraina

Comisia Europeană a declanşat o alertă după ce în mai multe state membre au fost descoperite loturi – care proveneau din Ucraina – de ulei de floarea-soarelui contaminat cu hidrocarburi, a anunţat sâmbătă o purtătoare de cuvânt de la Bruxelles, transmite AFP.
Contaminarea a fost semnalată miercuri de către autorităţile franceze şi privea un transport de ulei de floarea-soarelui din Ucraina care sosise în Franţa la 23 februarie, a precizat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.
Toate statele membre au fost imediat avertizare şi până sâmbătă fuseseră descoperite nouă containere cu loturi din acest ulei contaminat în cinci state membre: Franţa, Spania, Italia, Olanda şi Regatul Unit, potrivit oficialului Comisiei.
Primele analize efectuate asupra uleiului au indicat prezenţa unor hidrocarburi, însă la niveluri care "nu prezintă riscuri pentru sănătatea umană", a mai declarat purtătoarea de cuvânt.
Totodată, Comisia Europeană a cerut informaţii autorităţilor ucrainene. "Ele sunt aşteptate luni", a precizat purtătoarea de cuvânt.
Aceste informaţii sunt necesare pentru a permite controale în statele membre, care pot lua măsuri la nivel naţional.
Astfel, agenţia spaniolă pentru securitate alimentară (AESAN) a lansat vineri o alertă, recomandând cetăţenilor să nu consume ulei de floarea-soarelui. Alerta va fi menţinută până când se va determina ce produse sau mărci au fost afectate, a precizat şeful Agenţiei pentru securitate alimentară din cadrul Ministerului spaniol al Sănătăţii. El a dat asigurări că rata de toxine depistată este foarte mică şi nu ar putea avea efecte negative asupra sănătăţii decât după un consum zilnic pe o perioadă îndelungată.
Cu toate acestea, ca măsură de precauţie, autorităţile spaniole au retras temporar de la vânzare uleiul de floarea-soarelui din toate magazinele din ţară. Uleiul de floarea-soarelui a fost retras în manieră generală de la vânzare în Spania "până când se vor cunoaşte mărcile" afectate de această contaminare cu "hidrocarburi alifatice", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al AESAN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII