Știri de ultima orăLocalMarfă de proastă calitate, vândută în trenuri

Marfă de proastă calitate, vândută în trenuri

VÂLCEA. Lucrătorii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea au acţionat în vederea menţinerii siguranţei în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.

„Au fost întreprinse măsuri pentru combaterea faptelor antisociale, sancţionarea persoanelor care fac comerţ ilicit, a celor care săvârşesc fapte contravenţionale, depistarea în trenuri şi gări a cerşetorilor, boschetarilor şi infractorilor voiajori“, a declarat comisarul Vasile Florică, şeful Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea.

Au fost organizate două acţiuni în trenurile personale, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea, în vederea combaterii fenomenului de călătorie frauduloasă. În urma acestor controale, au fost depistaţi 148 de călători care nu aveau bilete şi s-au aplicat amenzi în valoare de 4.800 de lei.

De asemenea, în cadrul acestei acţiuni, au fost depistate trei persoane care practicau comerţul ilegal în trenurile de călători. Oamenii care vindeau pantofi şi tricouri de calitate îndoielnică au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar marfa a fost confiscată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS