Primarul Baniei l-a asigurat pe patronul echipei ca de la anu’ banii vor fi mai multi
Consiliul Local Craiova s-a intrunit ieri intr-o sedinta extraordinara pentru a vota proiectul de hotarire privind cumpararea de actiuni la SC Fotbal Club Universitatea SA Craiova, in valoarea de patru miliarde de lei. Pret de o ora si jumatate, 28 de consilieri au discutat despre participarea consiliului local la majorarea capitalului social al SC FC Universitatea SA prin cumpararea a 40.000 de actiuni, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 100.000 de lei.
Pentru inceput, consilierii au cerut ca, in cadrul societatii care va administra clubul, consiliul local sa fie reprezentat de doi membri in Consiliul de Administratie, iar in Comisia de Cenzori sa figureze doi reprezentanti ai institutiei locale.
Rind pe rind, consilierii au luat cuvintul, exprimindu-si punctele de vedere in privinta cumpararii de actiuni. „Domnilor, am o intrebare: cind va fi vindut Sava, patronul va lua banii, iar cind se vinde tribuna, va lua si consiliul local ceva, nu?! Trebuie clarificata aceasta problema. Tara asta are multi bogati, dar nu boieri! Banii astia i-am pierdut, dar pentru bucuria orasului asta!“, a spus consilierul Nicolae Nicolaescu, dind glas ingrijorarii care ii macina pe toti cei prezenti in sala. Mihail Neagoe a insistat asupra aurei de incredere care va plana asupra noii societati comerciale, o data ce autoritatile locale se vor implica in aceasta afacere: „Implicarea primariei da credibilitate societatii care sustine clubul. Avem obligatia de a gestiona banii publici, pentru ca, indiferent de entuziasmul suporterilor, se vor gasi destui care ne vor trage la raspundere. Implicarea primariei este un gest care poate atrage si bine, si rau. Trebuie sa discutam cu cel care a preluat echipa despre datoriile pe care clubul le are la primarie“.
Staicu: „Va multumesc si cautam alte formule de colaborare!“
Inainte ca proiectul sa fie votat, Dinel Staicu, patronul echipei de fotbal, care a venit insotit in sala primariei de doua domnisoare, a fost rugat sa ia cuvintul. Acesta si-a exprimat nemultumirea fata de suma pe care o va primi de la consiliul local, cu mult mai mica decit se astepta: „Cind am plecat la negocierile cu Netoiu, mi s-au promis 15 miliarde de lei, iar acum, hodoronc-tronc, aud ca este vorba doar de patru miliarde. Cu aceasta suma nu-mi sustineti nici Centrul de copii si juniori plus echipa de tineret. Cu banii astia il platesc pe Papura in acest sezon. De anul viitor, trebuie sa-i dau eu bani. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar mi-ati concesionat stadionul pentru 100 de milioane lunar si mi-ati luat 100 de locuri la tribuna oficiala. Pai, un abonament la oficiala costa 500 de dolari, deci mi-ati luat 50.000 de dolari. Domnilor, cu toata austeritatea, bugetul din acest sezon este de 100 de miliarde de lei. Daca la patru miliarde, vreti doi reprezentanti in Consiliul de Administratie si doi in Comisia de Cenzori, un investitor care vine cu zece miliarde o sa ceara cinci locuri in Consiliul de Administratie si trei la Cenzori. Eu, care am 50 de miliarde, as avea 50 de membri in Consiliul de Administratie si nu stiu citi cenzori. In aceste conditii, eu va multumesc si cautam alte formule de colaborare.“
Bulucea: „Facuram logodna, iar acu’ stricam nunta!“
Dupa primul moment de stupoare cauzat de declaratia lui Dinel Staicu, s-au auzit destule voci impotriva aprobarii proiectului: „Pai, daca e asa, nu mai votam, dom’le!“. Simtind ca situatia ii scapa de sub control, Vasile Bulucea, primarul Craiovei si mare iubitor de sport, a luat-o val-virtej spre tribuna, avind o replica de zile mari, care a stirnit risete in sala: „Facuram logodna, iar acu’ stricam nunta!“
Conciliant, Bulucea a incercat sa-l imbuneze pe Dinel Staicu, suparat foc ca nu i se ofera atit cit i s-a promis, si i-a explicat acestuia motivele pentru care consiliul local va cumpara actiuni de numai patru miliarde de lei: „N-avem, dom’le, sa va dam mai mult, ca avem 50 de miliarde de lei deficit. Atit ne tin curelele, atit va dam in acest an. La anu’, vom vedea ce si cum si va promit ca vom analiza si vom gasi solutii! Eu zic sa cereti mai mult de la judet!“ Si pentru ca tot se afla la microfon, Vasile Bulucea nu putea sa nu aminteasca de argumentul suprem si sa pomeneasca de viitoarea nocturna a stadionului. Din cite a lasat sa se inteleaga, preselectia pentru licitatia care va stabili firma care va asigura instalatia de nocturna nu a avut loc ieri din cauza de… Guse, secretarul general al PSD fiind ieri oaspetele Baniei. „Luni va fi preselectia, peste doua saptamini – licitatia, urmind sa alegem dintre cele sapte societati interesate“, a incheiat primarul Baniei.
Consilierii au votat toti… fara unul!
Si pentru ca s-au „fript“ o data si era cit pe aci sa ramina fara echipa de fotbal a orasului, consilierii s-au aratat ingrijorati de supararea lui Dinel Staicu. Temindu-se ca omul isi ia echipa si pleaca, ei au mai redus din pretentii si s-au inteles sa trimita doar cite un reprezentant in AGA si CA si un cenzor, toti cu mandat gratuit. Desi s-a propus ca votul sa fie uninominal, pentru ca sa se stie cine vrea sa se cheltuiasca bani publici pentru fotbal, pina la urma consilierii au votat la gramada. In momentul cind s-a votat, in sala a aparut o „padure“ de miini, un singur consilier abtinindu-se. Si cum e dreptul lor sa aiba si idei, consilierii au inceput deja sa se gindeasca la binele echipei, tonul fiind dat de Virgil Dragomirescu, care a cerut ca Universitatea sa dispute citeva meciuri amicale cu echipe din orasele din strainatate care sint infratite cu Craiova. Pe principiul „nu te supara, frate!“

