32.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIncendii de vegetaţie uscată în Maramureş

Incendii de vegetaţie uscată în Maramureş

Pompierii maramureşeni au fost nevoiţi să intervină astăzi la două incendii izbucnite din cauza unor ţigări aruncate neglijent. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Cornel Băbuţ, a arătat că primul incendiu s-a declanşat în zona localităţilor Săliştea de Sus şi Moisei. Din cauza unei ţigări, focul a distrus un hectar de vegetaţie uscată. "O ţigară aruncată neglijent a declanşat un incendiu de vegetaţie uscată în zona vârfului Cetăţuie. Zona nu este accesibilă pentru maşini aşa că pompierii din Bogdan Vodă au fost nevoiţi să urce trei kilometri pe jos până la locul incendiului. A ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de un hectar. Terenul este proprietatea unui localnic din Săliştea de Sus", a spus Cornel Băbuţ.
Un al doilea incendiu cauzat de o ţigară a distrus 2500 de kg de fân şi o anexă gospodărească pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi din comuna Moisei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS