Încălcările spațiului aerian al României ajung în atenția Parlamentului European. Eurodeputații discută despre „acțiunile provocatoare inacceptabile ale Federației Ruse”.
Parlamentul European are în plan o dezbatere despre situația de securitate de la frontiera estică a Uniunii Europene, pe fondul numărului tot mai mare de amenințări și incursiuni cu drone atribuite Federației Ruse. Discuțiile au loc marți, 16 iunie, în plenul de la Strasbourg.
Potrivit agendei oficiale a legislativului european, eurodeputații vor discuta, alături de reprezentanții Comisiei Europene și ai președinției Consiliului UE, modalitățile de consolidare a apărării aeriene europene și de întărire a securității la granițele externe ale Uniunii. Dezbaterea are loc după o serie de incidente care au afectat mai multe state membre, inclusiv România, țările baltice și Finlanda, conform ziare.com.
Subiectul figurează pe ordinea de zi sub titlul „Acțiunile provocatoare inacceptabile ale Federației Ruse și încălcările spațiului aerian al României, statelor baltice și Finlandei prin incursiuni ale dronelor rusești”.
Dezbaterea va fi urmată joi, 18 iunie, de votul asupra unei rezoluții
Dezbaterea va fi urmată joi, 18 iunie, de votul asupra unei rezoluții privind incursiunile dronelor rusești și securitatea frontierei estice a Uniunii Europene.
Conform unui comunicat transmis de vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu, proiectul de rezoluție vizează, între altele, consolidarea capacităților europene de monitorizare și răspuns la amenințările aeriene și maritime fără pilot, întărirea apărării antidrone pe flancul estic și dezvoltarea cooperării europene în domeniul securității.
Sesiunea plenară din 15-18 iunie include și voturi privind acordul comercial UE-SUA, reforma politicii europene de returnare a migranților, noile tehnici genomice pentru plante și actualizarea normelor privind accizele la produsele din tutun.
Pe agenda eurodeputaților figurează, de asemenea, dezbateri privind relațiile UE-China, securitatea digitală, aplicarea legislației europene privind inteligența artificială și evoluțiile din Orientul Mijlociu.
Citeşte şi: Conducerea PSD i-a dat mandat preşedintelui Sorin Grindeanu să negocieze cu premierul desemnat Adrian Veştea

