Antrenorul echipei Pandurii Tg. Jiu, Eugen Neagoe, a declarat vineri, la finalul meciului cu Gloria Buzău, scor 3-0, că victoria nu poate fi pusă la îndoială şi consideră că gorjenii sunt o formaţie care trebuie tratată cu mai mult respect în acest sezon.
"Ne gândim că putem juca din ce în ce mai bine şi sper să urcăm în clasament. Pandurii este o echipă care merită respectată, care este demnă de luat în seamă. Am făcut o primă repriză bună, am marcat trei goluri şi am avut şi multe alte ocazii. În a doua repriză nu am mai jucat aşa de bine, băieţii s-au relaxat, dar jocul a fost bun. Toţi jucătorii au fost admirabili, au înţeles ce am vrut de la ei şi am reuşit victoria, mai ales pentru aceşti suporteri minunaţi, care ne încurajează mereu", a declarat Eugen Neagoe la Telesport.
Căpitanul Pandurilor, Alex Păcurar, a spus că este bucuros pentru victorie, dar speră ca evoluţiile să se repete: "Scorul e mai puţin important. Am început bine acest campionat şi cred că acesta e lucrul cel mai important. Acum trebuie să repetăm aceste evoluţii bune pe care le avem pe teren propriu şi în deplasare. Sunt bucuros că am reuşit să adunăm zece puncte. Suntem pe locul patru şi cred că e prima dată în istorie când Pandurii e aşa de sus în clasament".
Pandurii Tg. Jiu a învins vineri pe Gloria Buzău, scor 3-0, într-un meci ce a contat pentru etapa a 6-a a Ligii I, buzoienii ajungând la cea de-a cincea înfrângere în actuala ediţie de campionat.
Fotbal – Eugen Neagoe: „Pandurii este o echipă demnă de luat în seamă”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei