Cinci persoane isi impart saracia intr-o camaruta din chirpici. Un parinte bolnav, trei copile infometate si o mama lipsita de speranta. Toti cinci asteapta un semn, un miracol…
Casa – maghernita, mai bine zis – se inclina coscovita pe-o bucata de curte. Curate amândoua, desi n-ai zice daca iti arunci ochii pe proprietari. Tuciurii, imbracati prost, Marcel si Aurelia Budulica sunt sarmani. Saraci lipiti pamântului, din categoria „aia de la social“. Cam la atât se ridica toata averea familiei: un milion de lei, la zilele prestate in folosul comunitatii. Greu de obtinut si astia: Aurelia sta mai mult pe-acasa, sa aiba grija de fetite – trei i-a dat Dumnezeu. Marcel – vai de capul lui: acum vreo doi ani a avut accident. A dat unul cu oluba de la caruta in el. Era pe bicicleta, praf l-a facut. A stat prin spitale de i-a venit rau. Doctori, operatii, asistente, deh, ca la spital. S-au ingropat in datorii. De-aia au vândut si casa – stateau in Poiana Mare atunci – sa dea banii inapoi, sa nu se faca de rusine in sat. Dup-aia au cumparat maghernita in Plenita. Arata rau la inceput, dar n-aveau ce face, de-un acoperis aveau nevoie deasupra capului. Au luat-o. Au cârpit peretii din chirpici pe unde au putut, au spalat-o, au varuit-o, au imbracat-o in putina mobila care le mai ramasese si au intins presuri, cuverturi peste tot, sa mai acopere saracia. De bine, de rau, au acum unde sa doarma ei si fetele.
Joaca de-a dudele
Stau sub dud toata ziua, atârnate de-o masa ruginita. Andra are sase, Larisa patru si Claudia trei ani. La gradinita nu e nici una, ca n-au cu ce. Câte-o rochita de fiecare, pe care si le schimba intre ele, spalate in fiecare zi si uscate de Aurelia, asta e toata averea fetelor lui Budulica. Nici papusa, nici vreun joc cu care sa le treaca vremea. Singurele distractii sunt dudele picate din pom. Si ore intregi se-nvârt printre ele, sa le culeaga. Doar vara, bineinteles. Cum da frigul, intepenesc speriate in casa, tinându-se scai de Aurelia. Ies in primavara vinete de frig si la fel de sarace. Asteapta dudele si sa mai treaca un an de copilarie…
Sarace si neputincioase, copilele contribuie totusi la venitul familiei. Nu cine stie ce – alocatiile sunt mici, abia daca se simt la ajutorul social. Sa hraneasca patru guri – cu a lui, bolnava, cinci – nu-i usor pentru Marcel Budulica. De fapt, e un adevarat cosmar, recunoaste el in scrisoarea pe care a trimis-o GdS. „Va rog din suflet, sunt intr-o situatie disperata. Nu va cer nimic, decât favoarea de a-mi publica scrisoarea… Restul il las in mâna Domnului, care stiu ca va face o minune si pentru copiii mei…“.
