29.3 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Mâncarea în exces „micşorează“ creierul

Kilogramele în plus se dovedesc periculoase nu doar pentru sănătatea fizică, ci afectează serios şi creierul, informează cotidianul italian La Repubblica. Potrivit unui studiu publicat recent în Brain Research, obezitatea are efecte negative asupra dimensiunilor creierului, alterând funcţionarea acelor zone care guvernează comportamentul alimentar.
Cel puţin aceasta este concluzia cercetătorilor de la New York University School of Medicine, care afirmă că obezitatea, pe lângă faptul că este corelată cu un risc crescut de diabet de tip 2, boala care compromite funcţiile cognitive, aceasta generează şi o dereglare care le determină pe persoanele afectate să mănânce tot mai mult odată cu trecerea timpului. Pentru acest studiu, echipa coordonată de Antony Convit a examinat 63 de persoane. Specialişii au scanat creierul a 44 de persoane obeze cu rezonanţă magnetică funcţională şi apoi au confruntat rezultatele obţinute cu cele de la 19 persoane „slabe“, de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi nivel de studii. S-a constatat că persoanele obeze au o cantitate mai mare de apă în amigdală şi un cortex orbito-frontal de dimensiuni mai mici şi că neuronii din aceste zone sunt în număr mai mic decât în mod normal.
„Acesta este primul studiu care demonstrează că inflamaţia corelată cu obezitatea reduce integritatea anumitor structuri cerebrale implicate în mecanismele saţietăţii şi recompensei“, a comentat Convit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS