18.7 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

O bună igienă orală vă fereşte de demenţă

Simpla acţiune de a ne îngriji dantura şi preocuparea pentru a avea o bună igienă orală ar putea fi primii paşi către îmbunătăţirea memoriei. Se ştie că sănătatea orală este foarte importantă pentru starea generală a unei persoane, asta după ce oamenii de ştiinţă au stabilit deja o legătură între igiena orală precară şi apariţia unor afecţiuni precum maladia Alzheimer, bolile cardiovasculare, atacurile cerebrale şi diabetul. Medicii newyorkezi au descoperit însă şi că bolile gingivale pot influenţa funcţiile cerebrale, întrucât provoacă apariţia de inflamaţii în întreg organismul. Studiul clinic în urma căruia a fost formulată această concluzie a fost efectuat pe subiecţi cu vârste de peste 60 de ani. S-a descoperit că persoanele în cazul cărora au fost descoperiţi agenţi patogeni care cauzează boli gingivale sunt de trei ori mai predispuse riscului de a dezvolta tulburări de memorie. Studiul, condus de doctorul James Noble, a mai arătat că aceeaşi categorie de subiecţi prezenta în egală măsură şi probleme de logică, ei reuşind mai greu să rezolve operaţii matematice simple, de adunare şi scădere cu numere complexe.
„Cu toate că rezultatele noastre sunt preliminare şi neconcludente, există foarte multe dovezi care susţin teoria potrivit căreia există o legătură strânsă între igiena orală şi rata de incidenţă a cazurilor de demenţă în cazul adulţilor“, a explicat doctorul James Noble.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS