27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportContinuaţi ascensiunea!

Continuaţi ascensiunea!

Etapa a 11-a din Liga a II-a, seria a 2-a, „propune“ adversari dificili formaţiilor oltene.
Aflată într-un real progres, CS Universitatea Craiova se va deplasa la Piteşti, pentru disputa cu CS Mioveni, programată sâmbătă, de la ora 11.00, iar obiectivul trupei lui Ovidiu Stângă este unul clar: victoria. „Venim după două meciuri grele, pe care am reuşit să le câştigăm, dar asta nu înseamnă că suntem deja învingători cu Mioveni. Îmi doresc să avem aceeaşi atitudine şi aceeaşi concentrare pentru jocul următor. Sâmbătă trebuie să fim foarte concentraţi şi să fim într-un efectiv numeric cât mai bun pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc. E greu de zis dacă va veni a şaptea victorie consecutivă. Ţine numai şi numai de noi“, a spus antrenorul grupării din Bănie, Ovidiu Stângă. Tehnicianul CSU ar putea să nu conteze în acest joc pe căpitanul Mihăiţă Pleşan şi pe Andrei Sin, accidentaţi în prima repriză a jocului de miercuri, cu CSM Vâlcea, ambii efectuând alergări uşoare, separat de restul echipei, la antrenamentul de vineri dimineaţă.
Cealaltă formaţie a Craiovei, FC Universitatea, va evolua duminică, de la ora 17.00, pe stadionul „Municipal“ din Turnu Severin,
într-un meci considerat pe teren „propriu“, contra ardelenilor de la ASA Târgu Mureş, asta după ce federaţia programase disputa sâmbătă, de la 11.00, prima dată la Roşiori, apoi la Petroşani. „Suntem pregătiţi să jucăm oriunde şi cu oricine, dar este revoltător ce ni se întâmplă. Cei de la FRF nu aveau nici un motiv să nu ne lase să jucăm la Severin. În ceea ce priveşte meciul, ASA Târgu Mureş este o echipă bună, dar noi suntem şi mai buni şi o să demonstrăm asta pe teren“, a spus preşedintele FCU, Marcel Iancu, pentru GdS.
O „viaţă“ uşoară nu vor avea nici celelalte reprezentante ale Olteniei, FC Olt Slatina se va deplasa la FC Bihor, iar CSM Vâlcea va primi vizita Minerului Motru, ambele confruntări urmând să înceapă sâmbătă, de la ora 11.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS