22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele tricolore s-au rugat pentru Paula Ungureanu

Handbalistele tricolore s-au rugat pentru Paula Ungureanu

Naţionala feminină a României s-a deplasat ieri în apropiere de Vrşeţ, într-o localitate în care se află o biserică românească, pentru a se ruga înaintea debutului la CE din Serbia de mâine.
Handbalistele din naţională au dorit să se roage înaintea debutului la Europene, dar şi pentru colega lor, Paula Ungureanu, al cărei tată a decedat, iar portarul naţionalei s-a întors în ţară de urgenţă.
„Fetele au mers la o biserică românească, într-o localitate din apropiere. Au vrut să se roage, şi pentru Paula, dar şi pentru ele. Sunt şi ele afectate de vestea primită de Paula. Îi suntem cu toţii alături. Ea va reveni în Serbia şi se va alătura echipei. Singură va decide când poate reveni“, a declarat preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, ieri, pentru Mediafax.
Ghinioanele se ţin scai de „naţionala“ feminină de handbal a României, după ce vineri, autocarul echipei a fost implicat în apropiere de Pancevo într-un accident rutier. Din fericire, elevele lui Tadici au scăpat tefere.
Echipa României va mai susţine antrenamente şi astăzi, pentru ca mâine să debuteze în grupa D, prima partidă programată fiind cea cu Rusia, urmată de cele cu Islanda (5 decembrie), în care ar putea reveni în poartă Paula Ungureanu, şi cu Muntenegru (7 decembrie).
Lotul cu care România participă la CE din Serbia este format din următoarele 16 jucătoare: Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu, Talida Tolnai (portari), Iulia Curea, Ada Nechita, Oana Manea, Ionela Stanca, Aurelia Brădeanu, Adina Meiroşu, Cristina Neagu, Adriana Ţăcălie, Magda Paraschiv, Nicoleta Dincă, Clara Vădineanu, Melinda Geiger şi Crina Pintea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS